D'ale catararii...

Tranzitia de la escalada sportiva la catararea libera traditionala

2012-01-28T22:38:00.026+02:00

Pentru ca saptamanile trecute am anuntat ca organizez un curs de catarare cu protectii mobile, mi s-a parut potrivit sa public si aici un articol din site-ul meu despre catararea trad despre ceea ce consider eu ca presupune invatarea acestui stil de catarare. (Pe site, acest articol continua cu sfaturi pentru invatarea utilizarii protectiilor mobile).

Initierea in catarare a multora dintre cataratorii din noile generatii a avut loc cel mai probabil in mediul controlat al unei sali de escalada, pe un panou cu prize artificiale, iar mai tarziu, primele ascensiuni pe stanca ale acestora s-au desfasurat pe linii de escalada sportiva amenajate de un echipator responsabil in asa fel incat sa se elimine orice risc de accidentare.

Desigur, in aceste conditii, daca totusi cataratorul se accidenteaza, vina nu poate fi a lui, ci este atribuita de regula fie echipatorului care n-a avut grija de siguranta sportivilor, fie celui care fileaza coarda (care in treacat fie spus, nu este privit ca un coechipier ci mai degraba ca un fel de accesoriu al cataratorului, care "presteaza" serviciul de a-l asigura pe acesta).

Chiar si cunostintele necesare despre utilizarea in siguranta a echipamentului folosit in aceste trasee sunt destul de elementare: pentru o ascensiune in cap de coarda este suficient sa stii sa-ti pui hamul, sa te legi in coarda si sa treci coarda in sensul corect prin carabinierele buclelor montate pe traseu.

Pe parcursul evolutiei sale, cataratorul respectiv capata convingerea ca traseul de catarare este un spatiu lipsit de pericole obiective, in care el nu are nicio responsabilitate in privinta sigurantei proprii, singura lui preocupare trebuind sa fie rezolvarea problemelor pe care le pune catararea propriu-zisa.

In acest fel, pentru practicantul escaladei sportive, catararea ajunge sa inseamne doar executarea unor succesiuni de miscari gimnastice a caror complexitate este sintetizata abstract in "gradul de dificultate al traseului", iar in conditiile in care siguranta cataratorului este garantata de spituri solide, montate acolo unde este nevoie, angajamentul acestuia se raporteaza doar la improbabilitatea perceputa pentru o anumita actiune.

Din aceasta cauza, pentru ca un catarator format in spiritul escaladei sportive sa inceapa sa practice stilul traditional, el va trebui sa treaca printr-o perioada de tranzitie, care presupune transformari radicale ale felului in care priveste catararea.

Un asemenea catarator va trebui sa-si asume pe deplin responsabilitatea pentru siguranta sa si a echipei de coarda, in loc sa o transfere catre cel care a amenajat traseul, asa cum era obisnuit din escalada. In aceste conditii, va fi pus in situatia sa evalueze pericole obiective pe care inainte nu avea motive sa le ia in considerare si va trebui sa se confrunte cu riscuri care prin definitie nu exista in escalada sportiva.

Pentru parcurgerea in siguranta a traseelor de catarare traditionala, cataratorul va trebui sa invete sa foloseasca diferite piese de echipament specifice acestui stil (numeroase tipuri si modele de protectii mobile, bucle din chinga si din cordelina, semicorzi, etc.) pentru care va trebui sa cunoasca temeinic caracteristicile constructive, domeniul de utilizare, calitatile si limitele lor, pentru a le putea integra in mod eficient in sistemul de asigurare.

De asemenea, cataratorul care abordeaza stilul traditional va trebui sa invete sa-si distribuie atentia intre dificultatile catararii - singurul lucru asupra caruia trebuia sa se concentreze in escalada - si descoperirea posibilitatilor de asigurare, alegerea protectiilor adecvate si montarea corecta a acestora, dirijarea corzilor si alte asemenea elemente care conditioneaza siguranta si eficienta catararii.

Toate acestea afecteaza si caracterul catararii propriu-zise: daca in escalada sportiva catararea este continua si rapida, iar ascensiunea unui traseu de 20 - 25 m inseamna in general cateva minute de eforturi intense, in catararea traditionala, parcurgerea aceleiasi distante poate dura chiar si cateva zeci de minute, datorita timpului necesar pentru montarea asigurarilor.

In acest caz, rezistenta si anduranta, tacticile si strategiile folosite si capacitatea de economisire a energiei printr-o tehnica de catarare cat mai eficienta devin extrem de importante pentru reusita ascensiunii, iar antrenamentul cataratorilor de trad va trebui sa fie modelat in consecinta pentru dezvoltarea acestor abilitati specifice.

O alta etapa necesara in procesul de tranzitie spre stilul traditional este invatarea tehnicilor de catarare pe fisuri. Acestea sunt folosite foarte rar in catararea sportiva, dar sunt absolut necesare in traseele de trad, care de cele mai multe ori urmeaza sisteme de fisuri care ofera posibilitati pentru montarea protectiilor mobile si pentru inaintare.

Toate aceste transformari pot constitui tot atatea obstacole care sa impiedice iesirea din confortul mental si siguranta oferite de spiturile din traseele de escalada sportiva spre aventura, angajamentul si libertatea catararii traditionale. La aceste obstacole se adauga dificultatea procurarii protectiilor mobile, pretul ridicat al acestora si procesul de invatare necesar pentru utilizarea lor in siguranta.

Nu toti cataratorii sunt capabili sa gaseasca motivatia puternica si resursele mentale, fizice si materiale necesare pentru tranzitia la stilul traditional, dar cei care reusesc (sau macar incearca...) nu vor intarzia sa descopere satisfactii nebanuite pe masura ce acumuleaza experienta si devin responsabili pe deplin pentru siguranta si actiunile lor.

Cursuri de catarare cu protectii mobile in 2012 - partea a doua -

2012-01-12T23:03:00.019+02:00

Informatiile actualizate
despre cursurile de catarare cu protectii mobile
sunt publicate pe site-ul Catararea traditionala.

Am gasit o modalitate pentru incasarea banilor de la participantii la cursurile de catarare libera traditionala si mai mult, am gasit o intrebuintare onorabila pentru acestia:

La sfarsitul fiecarei iesiri de week-end, cursantii pot depune in mod anonim si voluntar in cutia care le va fi pusa la dispozitie orice suma cuprinsa intre "nimic" si sa zicem... 200 lei, dupa cum vor considera de cuviinta.

Banii adunati in "pusculita" pana la sfarsitul lunii iunie vor constitui o contributie la fondul necesar pentru tiparirea intr-un tiraj restrans (300 de exemplare) a traducerii unui manual de antrenament mental pentru cataratori: The Rock Warrior’s Way: Mental Training for Climbers de Arno Ilgner.

Traducerea am finalizat-o anul trecut impreuna cu sotia mea, dar pana acum, am considerat ca tiparirea manualului pe cheltuiala noastra ar fi un efort financiar prea mare...

Ne-am angajat in munca de traducere a cartii pentru ca am considerat ca toti cataratorii din Romania ar trebui sa aiba acces la acest manual de antrenament care se refera la dezvoltarea capacitatilor mentale, un aspect neglijat adesea de cataratori in favoarea antrenamentului fizic, dar cel putin egal cu acesta ca importanta.

Mai mult, actualmente discutam cu Arno Ilgner, autorul cartii, posibilitatea de a ne vizita tara in cadrul unui turneu pe care il va face in luna august in Europa, pentru a organiza cateva cursuri de antrenament mental pentru cataratori la Bucuresti, prilej cu care speram sa lansam si traducerea cartii lui.

Cursuri de catarare trad (cu protectii mobile) in 2012

2012-01-07T22:52:00.045+02:00

Din primavara 2012 incep sa organizez stagii de catarare cu protectii mobile.

Anul trecut, mai multi cataratori care au citit site-ul meu despre catararea traditionala m-au intrebat daca as fi de acord sa le predau niste lectii de trad "outdoor" Din aceasta cauza, am considerat ca este necesar sa incerc sa completez informatiile teoretice cuprinse in site prin organizarea unor cursuri practice de catarare cu protectii mobile la stanca.

Nu am o "patalama" de instructor de catarare traditionala (oare exista asa ceva in Romania ?!) si nici nu am o modalitatea legala pentru incasarea "onorariilor" pentru munca mea, dar ceea ce conteaza este cantitatea si calitatea cunostintelor pe care sunt capabil sa le transmit celor care vor sa invete catararea trad, iar eu sunt foarte calificat pentru a preda acest stil de catarare:

- ma catar de 30 de ani si am o experienta indelungata in practicarea catararii cu protectii mobile (inclusiv cateva premiere foarte frumoase...), iar faptul ca pana acum am reusit sa evit incidentele epice arata ca sunt un catarator cu capul pe umeri si destul de competent

- am scris singurul manual de catarare trad din Romania (acesta poate fi citit gratuit pe site-ul Catararea libera traditionala)
- In 2010 am participat la doua intalniri internationale de catarare trad, una in Cornwall, U.K., organizata de British Mountaineering Council si una in Valle dell'Orco, organizata de Club Alpino Accademico Italiano (participarile la aceste intalniri le-au fost recunoscute cataratorilor belgieni drept stagii de instruire de catre federatia lor)

Problema cu banii si cu fiscalitatea nu este nici ea insurmontabila... Dealtfel, ce probleme ar putea avea statul cu suma pe care cursantii ar pune-o in mod voluntar si anonim in "pusculita" instructorului? Sau cu plata de catre acestia a contravalorii motorinei consumate pana la locul faptei? Sau cu berile baute impreuna in jurul focului dupa o zi de catarare?

Detaliile despre cursuri pot fi gasite pe site-ul Catararea traditionala

Cei care doresc sa invete catararea curata (cu protectii mobile)
pot sa ma contacteze pentru informatii sau inscrieri la:
verticon.ro (at) gmail . com sau la tel. 0726 202.355 (Laurentiu Anghel)

Inca doua trasee noi de trad in Folea: Scorpio (6b, 45 m) si Gemini (6a, 30 m)

2011-09-12T13:30:00.034+03:00

Trei zile pline in cheile Folea...

Vineri dimineata am plecat iar spre cheile Folea, hotarat sa urc cele doua trasee marcate ca "proiecte" in fotografia din articolul precedent. Cand am ajuns in chei, mi-am schimbat planurile: soarele batea pe versantul de deasupra vetrei de foc de langa locul de campare si umbra scotea in evidenta o fisura larga de pe partea superioara a peretelui. In dreptul ei, de jos pornea o fisura bine definita, care mai sus se pierdea sub ierburi. Mi s-a parut ca pe fisurile astea s-ar putea desfasura un traseu care sa poata fi asigurat cu protectii mobile, dar linia trebuia sa fie curatata de buruieni si pamant inainte de ascensiune.

Pentru asta, trebuia sa am acces de sus, asa ca am urcat cu protectii mobile hornul spalat din stanga grotei din chei (pe horn se coboara in rapel dupa ascensiunea traseelor clasice de pe versantul stang al cheilor, dar nu stiu daca a mai urcat cineva pe acolo inaintea mea, asa ca am botezat traseul in mod ingenios si inspirat Hornul Spalat, 5b, 35 m). De la capatul hornului am traversat spre stanga pana deasupra peretelui, de unde am coborat cativa metri si am montat un top cu doua spituri Hilti cu urechi cu inel Faders.

Tot restul zilei mi l-am petrecut curatand ierburile si pamantul din fisuri si de pe prize si pana la urma s-a dovedit ca traseul are continuitate, ofera suficiente posibilitati pentru montarea protectiilor mobile, iar catararea pe linia respectiva este surprinzator de frumoasa si de variata.

In partea de jos a traseului am gasit si cateva pitoane ruginite (ramase probabil de la o incercare nefinalizata de catarare artificiala a fisurii) pe care le-am scos. De asemenea, am scos si primele trei spituri (autoforante cu suruburi de 8 mm) dintr-o linie echipata demult de Doru Paunescu pe fisura din stanga. (Scuze Dorule, dar spiturile erau foarte ruginite si erau oarecum inutile: primul era montat in dreptul unei clepsidre solide, iar al doilea era langa o fisura orizontala in care se poate pune o nuca. In plus, pasajele respective sunt foarte usoare).

Pentru ca lungimea traseului este de 45 m, am mai montat inca o ancora cu doua spituri cu inele pe placa de la baza fisurii superioare, astfel incat cei care folosesc o coarda simpla sa poata face doua rapeluri fara sa foloseasca pentru asta copacelul crescut in fisura.

Sambata, dupa cafeaua de dimineata, am continuat curatarea noului traseu pana cand a venit soarele pe perete, apoi m-am mutat pe versantul opus, care era in umbra, unde se afla unul dintre proiectele pentru care venisem. Am urcat din nou traseul Victoras si am montat un top la 5-6 m mai la stanga, pe directia fisurilor paralele pe care vroiam sa le curat si sa le urc.

(Pentru top-ul asta n-am mai avut urechi cu inel, asa ca am montat doua urechi Fixe cu cate un maillon, pe care urmeaza sa le inlocuiesc cu prima ocazie). Din nou, am continuat munca de curatare a traseului tot restul zilei, dar la final traseul era pregatit pentru catarare.

Ascensiunea incepe pe verticala fisurilor evidente din stanga traseului Victoras, se trece peste un tavan pe fisura din stanga, iar de pe pragul de deasupra se continua pe o fata cazuta, in lungul unei fisuri inguste care pana la top mai ia cateva nuci. Pentru urcarea traseului sunt suficiente un set de nuci si cateva anouri pentru asigurarea in clepsidre. Pentru ca pe traseul din stanga l-am botezat Aquarius, am continuat cu zodiacul si am numit noul traseu Gemini (6a, 35 m) din cauza fisurilor gemene pe care se desfasoara. (Initial traseul mi s-a parut 5c si asa l-am trecut si in topo, dar dupa ce m-am mai gandit putin am ajuns la concluzia ca de fapt este 6a)

Topo-ul intregului perete (click pentru imaginea marita)

Duminica am revenit la traseul de langa locul de campare. Intrarea in traseu este la cca. 20 m mai la vale de vatra de foc, prin stanga unei fisuri evidente (care trebuie evitata pentru ca este uda mai tot timpul). In continuare se urca fisura surplombata de deasupra (pasajul cheie al traseului) pe care am montat un hex mic, o nuca si un friend. Mai sus se iese pe fata din dreapta, iar in zona asta fisura se ingusteaza (incape cel mult prima falanga !) dar are vreo doua locuri ceva mai largi numai bune pentru nuci.

Dupa o zona mai framantata care ofera cateva pozitii bune de odihna, urmeaza o fisura oblica spre dreapta in care am mai montat inca doua nuci. La capatul acesteia se face o traversare spre dreapta, apoi, dupa asigurarea (cu un anou lung !) a unei clepsidre care nu este foarte evidenta, se urca pe fata pana la baza fisurii urmatoare. Aici se afla un copacel care de jos pare destul de firav, dar care are o radacina groasa si puternica, peste care se poate lega un anou de 120 cm.

In continuare, se urca fisura larga de deasupra, care este al doilea "crux" al traseului. Atat catararea cu chei de maini si de picioare cat si montarea celor doua nuci cu care se poate proteja pasajul sunt foarte solicitante din cauza inclinatiei spre stanga a fisurii si din cauza lipsei prizelor pentru picioare de pe fata de sub ea. Catre sfarsit, fisura devine verticala, iar pe partea stanga sunt prize bune de pe care se poate monta un friend - eu am folosit DMM 4CU #3.5 (albastru). Ceva mai sus se mai poate monta inca o protectie (nuca mare sau hex) care trebuie extinsa cu un anou cat mai lung, apoi, cu ultima asigurare sub nivelul picioarelor, se traverseaza spre dreapta pe un prag care duce la baza unui diedru. La capatul acestuia se afla ancora de rapel cu doua spituri cu inel.

Pentru ca fisura de sus, pragul pe care se traverseaza catre dreapta si diedrul final formeaza oarecum conturul cozii unui scorpion si pentru ca tot am inceput cu zodiacul, noul traseu se numeste Scorpio, are 45 m, iar eu am simtit crux-ul (fisura surplombata din prima jumatate) cam de gradul 6b.

Ca echipament sunt necesare 15-16 bucle de asigurare, un set si jumatate de nuci (dubluri pentru cele mari si eventual niste Offsets), cateva hex-uri mici-medii (eu am folosit un set de DMM Torque Nuts), 2-3 friend-uri medii-mari (echivalent Black Diamond Camalot #1-3) si 4 anouri de 120 cm (pentru clepsidra de la inceput, cea de la jumatate, asigurarea peste copac si protectia de la inceputul traverseului de sub top).

In principiu, o coarda simpla de 50 m ar fi suficienta, dar traseul este destul de sinuos si probabil ca doua semicorzi ar fi mai potrivite pentru a evita frecarile la schimbarile de directie. Pentru cheile din fisuri ar putea fi utila protejarea mainilor cu cateva straturi de banda adeziva, eu am folosit o pereche de manusi speciale fabricate de Ocun.

Traseul Scorpio (click pentru imaginea marita)

In prezent, numarul traseelor noi de trad pe care le-am facut in Cheile Folea se ridica la zece, iar la acestea de adauga cele cateva linii "clasice" pe care au mai ramas cateva pitoane, dar care pot fi urcate integral cu protectii mobile (Fisura Paltinului, Scara Melcisorilor, etc.), dar si unele dintre traseele echipate cu spituri in care se pot totusi folosi doar nuci, friend-uri si bucle (multe dintre traseele "de escalada" din peretele Explorer, prima lungime din Calypso si din Penelopa, etc.).

In aceste conditii, cheile Folea au devenit o zona foarte atragatoare atat pentru cataratorii de trad experimentati cat si pentru cei incepatori, care au aici ocazia sa invete utilizarea protectiilor mobile.

Din nou in cheile Folea: Traseul Aquarius 6a+, 30 m, trad

2011-08-26T15:45:00.009+03:00

Pentru saptamana care a trecut, meteorologii anuntau canicula, asa ca mi-am imbarcat familia in masina si am fugit in cheile Folea, unde nu numai ca era racoare si aer curat, dar ma asteptau si cateva linii de trasee la care ma gandeam de mult timp. Pe drum am oprit sa-l luam si pe amicul Valeriu "Cousteau" Mihailescu, care m-a mai ajutat si la alte "santiere" pe traseele din Folea, si desigur pe soacra-mea, care trebuia s-o ajute pe Roxana sa aiba grija de copil cand ne cataram noi...

Marti dupa amiaza, nici n-am ajuns bine in chei, ca ne-am si apucat de lucru la trasee. Pentru inceput am urcat traseul Victoras, iar de la top-ul aflat la acelasi nivel cu cel din Gecko am mai urcat inca vreo 7-8 m luptandu-ma cu iarba si pamantul de pe portiunea finala a fisurii, pana pe pragul de sub tavan, acolo unde este sfarsitul logic al traseului. Aici am montat un nou top cu doua urchi cu inel Faders, iar pe cel vechi l-am scos la coborare.

In continuare, Cousteau s-a apucat sa curete prelungirea traseului, iar eu am facut o mansa pe o fisura la cativa metri mai la stanga, ca sa-mi dau seama daca ar merita munca de curatare (nu mi s-a parut ca merita, traseul este cam usor, spre 5c, iar in partea superioara are prea multa iarba, ma mai gandesc...)

Miercuri dimineata, de la noul top al tr. Victoras am traversat pe sub tavan, cu asigurare in cateva nuci si un Big Bro pana la fisura evidenta din stanga, pe care vroiam sa o curat si sa o urc inca de acum vreo doi ani. Pe fata din stanga fisurii am montat un top cu doua spituri Hilti cu urechi cu inel Faders, iar in top am montat o coarda fixa "de lucru". Dupa ce am dat jos cateva roabe de pamant si de ierburi si vreo doi bolovani instabili, fisura a devenit traseu: Aquarius, 6a+ (de regula, fisura este uda din cauza infiltratiilor de sub tavanul de deasupra, asa ca-si merita numele. De data asta insa, era perfect uscata !)

Intrarea in traseu se asigura cu o bucla trecuta printr-o clepsidra de pe fata din dreapta fisurii, care este accesibila de pe bolovanul aflat la baza peretelui (pentru tragerea buclei am folosit o bucata de sarma pe care am lasat-o in clepsidra, spre refolosire...). In continuare, bavareza se asigura cu bucle trecute pe dupa cei doi bolovani incastrati (pe bolovanul al doilea, care are muchii foarte ascutite, am lasat o bucla de coarda). La prima surplomba se poate monta un hex, iar la cea de-a doua se foloseste pentru asigurare o clepsidra solida aflata pe fata din stanga fisurii.

Ceva mai sus, dupa primul copacel (pe care se mai poate pune inca o bucla) dificultatile scad, iar fisura ofera suficiente posibilitati pentru montarea de nuci mari pana la top. (Zona finala a fisurii este mult mai usoara decat restul traseului, dar nu m-am indurat sa montez top-ul mai jos, acolo unde se termina dificultatile...)

In dreapta traseului Aquarius mai este o posibila linie de trad, dar si asta presupune o munca intensa de curatare, mai ales in zona superioara unde fisura este plina cu iarba. Ramane si asta in faza de proiect pana data viitoare...

(click pentru imaginea marita)

Doua noi trasee de trad in cheile Folea: Helios (6b) si Selena (6a+)

2011-08-05T21:51:00.046+03:00

Anul trecut am urcat un nou traseu de catarare libera traditionala (30 m, 6a+/6b) in dreapta peretelui Odiseea din cheile Folea. Linia respectiva incepea pe partea dreapta a unui horn surplombat aflat la vreo 10 m in aval de intrarea in traseul Calypso, continua pe fisura evidenta din stanga, apoi pe un diedru surplombat si pe un horn scurt pana la top (unde am montat doua spituri cu urechi cu inel Fixe).

La momentul respectiv am considerat ca aceasta era linia cea mai logica, dar in zona mai existau cateva posibile variante pe care vroiam sa le explorez, asa ca saptamana asta am mers din nou in Folea, cu planul sa mai curat si sa urc inca o linie de trad, ceva mai la dreapta, pe acelasi perete.

(In imaginea de mai jos sunt figurate toate traseele pe care le-am curatat/echipat/urcat pana acum pe peretele "Odiseea" - inclusiv cele doua noi, descrise in continuare).

Topo Odiseea (click pentru imaginea marita)

Impreuna cu amicul Valeriu "Cousteau" Mihailescu, am urcat prima lungime din Calypso, iar din regrupare am trecut prin grota-tunel care duce la top-ul traseului de anul trecut. De aici am mai traversat vreo 5-6 metri spre dreapta, pana intr-o nisa, unde am montat un nou top (doua spituri Hilti de 12 mm cu urechi cu inel Faders) si am montat corzile statice "de lucru" pentru curatarea unei linii care de la sol se anunta foarte interesanta.

Pe masura ce scormoneam pamantul din fisuri, am constatat ca de fapt nu curatam un traseu nou, ci dezgropam de sub ierburi un traseu mai vechi, care probabil a fost pitonat de unul dintre cataratorii locali prin anii '70 sau '80 si lasat apoi in uitare.

Dupa vreo 5-6 ore de munca, am reusit sa curatam intreaga linie si sa o "reamenajam" pentru catararea libera traditionala, adica sa scoatem fiarele ruginite de prin fisuri - mai putin cele doua pitoane cu inel de la iesirea din hornul de la inceputul traseului, pe care inca n-am reusit sa le scot.

Pentru ca ambele trasee incepeau pe acelasi horn, am aruncat o privire la fisura surplombata din stanga, care initial mi se paruse mult prea dificila, in speranta ca mai gasesc inca o varianta de intrare. Spre surprinderea mea, pasajul oferea cateva posibilitati naturale de asigurare si suficiente prize pentru catararea libera, deci acum cele doua trasee au linii independente.

Pentru a preveni comentariile obisnuite despre echipament - "eu sunt sarac si nu pot sa ma dau pe trasee d'astea, pentru ca n-am bani de doua seturi de friend-uri si trei de nuci... eu vreau sa mi se dea spituri!" :o) - o sa descriu aici si traseele si echipamentul folosit, care pentru ambele trasee este destul de "minimalist": anouri, cateva hex-uri si cateva nuci, optional, unul sau doua friend-uri medii (eu am folosit un set de hex-uri DMM Torque Nuts, un set de nuci DMM Wallnuts si doua friend-uri Metolius MasterCam #4 si #6, echivalent cu BD C4 #.5 si #1 sau DMM 4CU #1.5 si #2.5).

Cele doua trasee au cam 30 m, deci pentru rapelul de la top este necesara o coarda de min. 60 m.

Urmatoarele paragrafe contin descrierile pasajelor de catarare si detaliile despre echipamentul folosit. Cei care intentioneaza sa urce traseele "la vedere" sunt sfatuiti sa nu citeasca continuarea articolului!

(click pentru imaginea marita)

Linia din stanga (cea urcata in premiera anul trecut, dar cu o intrare noua, mult mai potrivita cu restul traseului) se numeste Helios si are cam 6b. Traseul incepe pe o portiune mai framantata de pe fatza din stanga hornului, iar dupa asigurarea unei clepsidre destul de mari (anou de 180 cm) am traversat ascendent dreapta pana la fisura surplombata, unde am asigurat inca o clepsidra solida dintr-o pozitie destul de buna. Fisura am urcat-o in bavareza, pana pe pragul de deasupra ei, unde m-am odihnit si am mai asigurat inca o clepsidra cu un anou de 60 cm.

De aici am urcat pe fisura din stanga (asigurare cu un hex mare - DMM Torque #3) cu chei de palma si de picior. Dupa montarea unui alt hex se ajunge la baza unui diedru surplombat, care are o fisura de degete pe care am urcat-o tot in bavareza (cu asigurare intr-o nuca DMM Wallnut #6) pana la un copacel crescut la capatul fisurii, apoi se mai urca inca un horn (nuca Wallnut #8) pana pe platforma de pe care se poate asigura top-ul.

Linia din dreapta (adica traseul pitonat candva demult, dar curatat de pamant, ierburi si ruginituri si convertit in traseu de trad) se numeste Selena si dupa parerea mea, are gradul 6a+.

Traseul incepe cu un horn cu prize mari, pe care se urca cu usurinta pana acolo unde se inchide, obligand la iesirea in exterior peste un pasaj surplombat (inainte de acesta, am montat un anou de 180 cm intr-o clepsidra mare).

Dupa ridicarea cu o cheie de palma in fisura, am prins o clepsidra peste care am trecut un anou de 60 cm, apoi am continuat pana la un prag (punct de odihna). Aici am montat un friend Metolius Master Cam #6 (verde) pe fisura verticala si unul #4 (rosu) pe fisura oblica din dreapta, pe care am traversat apoi (crux!) pentru a intra pe linia unui diedru mai framantat.

De aici posibilitatile de asigurare se inmultesc (pana la top, eu am mai montat doua hex-uri medii si doua nuci), iar dificultatea scade putin, dar catararea ramane totusi destul de tehnica.

Traseul ar mai putea continua cel putin o lungime pe cele doua fisuri paralele de deasupra regruparii, dar acestea arata ca o gradina botanica si ar trebui curatate in prealabil. Cand mai ajung pe acolo poate urc artificial lungimea sa arunc o privire... Oricum, cred ca dificultatea lungimii urmatoare este mult mai mare din cauza surplombei accentuate.

Trasee cu protectii mobile la Tabachka

2011-05-02T12:54:00.007+03:00

Ultima oara (si prima, dealtfel...) cand am fost la Tabachka am vazut in partea dreapta a falezei principale o succesiune de fisuri care parea ca poate fi urcata cu protectii mobile, cu conditia ca in prealabil sa curat vreo doua tufe uscate de maracini, sa daram cativa bolovani instabili, sa perii lichenii si pamantul de pe prize si sa montez un top. Dar ce nu face omu' pentru o noua aventura ?!

Dupa doua saptamani in care m-am tot gandit la linia respectiva, ieri am mers din nou acolo, de data asta pregatit cu tot ce trebuia pentru curatarea si urcarea noului traseu. Impreuna cu prietenul meu Stefan Carstea, am urcat pe poteca din spate si dupa ce ne-am luptat cu maracinii de sub marginea falezei am reusit sa ajungem pe un prag unde am montat un top cu doua spituri si urechi cu inel Faders. Cateva ore (de munca intensa, ca doar era 1 Mai) mai tarziu, traseul era curatat si gata de premiera in catarare libera traditionala.

Traseul Tsepkata (adica "fisura" - numele nu este foarte creativ, dar nu stiam sa scriu altceva in bulgareste la baza traseelor), care are cam 25 m si gradul VII-, incepe pe un diedru usor surplombat care are o fisura de chei de degete care ia friend-uri mici, apoi continua drept in sus spre o fisura surplombata si mai larga (chei de palma) care conduce spre stanga la baza fisurii finale. Aici am montat un Big Bro #2, dar acesta nu este obligatoriu, doi metri mai sus este un bolovan incastrat care ofera o asigurare foarte solida, iar pasajul nu este foarte dificil.

In rapel, pe parcursul curatarii traseului, am mai descoperit (si curatat) inca o linie ceva mai usoara prin stanga care ajunge la baza fisurii finale din primul traseu (top-ul este comun), asa ca l-am urcat si pe asta "la descalzire"... (traseul mai usor este Tsepkata nr. 1 iar traseul mai dificil a primit numarul 2)

Aceasta linie (grd. VI) incepe din acelasi loc, dar urmeaza fisura din stanga, care conduce pe un prag (cu pamant...). De aici se urca o fisura larga, inclinata spre dreapta, care se asigura cu o bucla pe un copacel (atentie la bolovanii de deasupra acestuia, care par cam instabili !). La capatul acesteia se intalneste fisura finala din traseul din dreapta, pe care se continua pana la top.

Cele doua trasee incep pe fisurile evidente aflate intr-o nisa din extremitatea dreapta a falezei, iar pentru asigurare sunt suficiente cateva friend-uri mici si un set de nuci, eventual cu dubluri pentru marimile medii-mari (in traseul #1 am folosit si doua hex-uri).

Intrarile in cele doua trasee

Intrarea in Tsepkata 1 (traseul din stanga, cel de gr. VI)

Intrarea in Tsepkata 2 (traseul din dreapta, cel de gr. VII-)

Fisura finala, comuna celor doua trasee

Pentru identificare, am scris cu un marker la baza traseelor Tsepkata 1 si 2 (in bulgareste, of course !) ca sa-i anunt pe colegii nostri bulgari ca sunt doua trasee de trad acolo si ca n-ar trebui sa monteze spituri pe noile linii (le-am scris si pe forumul de pe climbingguidebg.com).

Liniile celor doua trasee

Catarare de dragul catararii

2011-02-18T10:46:00.023+02:00

Competitia specifica escaladei sportive (care a contaminat incet-incet si celelalte discipline) a inceput sa perverteasca felul in care vezi catararea. Pe nesimtite, ai ajuns sa nu te mai cateri pentru tine, ci pentru ceilalti.

Muncesti din greu pentru a fabrica si a intretine o imagine pe care vrei sa o proiectezi pentru a-ti satisface Ego-ul: trebuie sa te arati "mai tare" decat cataratorul X, urci traseul Y pentru ca restul cataratorilor sa te admire, "faci" gradul Z ca sa rupi gura targului...

Desigur, in aceste conditii, trebuie sa-ti trambitezi ascensiunile pe forumuri, pe Facebook, pe 8a.nu, pe blogul personal (la fel ca blogul asta !) pentru a-ti intretine iluzia ca exista cineva caruia ii pasa cat de cat de felul in care te cateri tu sau cineva care s-a lasat pacalit de minciuna pe care ai construit-o si care te invidiaza sau te admira pentru realizarile tale mediocre.

De multe ori, nevoia de a construi o imagine "infrumusetata" te face sa incalci regulile stilului si eticii si sa deformezi relatarea performantelor tale. Adica sa minti ! De ce nu, daca asta te poate ridica in ochii celorlalti? Nu are cine sa te prinda, n-a vazut nimeni ca pe traseu te-ai "odihnit" in cateva bucle, ca in pasajul de care nu reuseai sa treci ai mai sapat o priza, ca acolo unde iti era frica de cadere ai mai montat un spit...

Toate astea nu mai au nicio legatura cu spiritul catararii si chiar daca nu te recunosti in personajul descris mai sus (esti sigur ?!), probabil ai observat deja cataratori care se comporta in acest fel, pentru ca este vorba despre o adevarata epidemie !

Pentru repararea situatiei actuale, este necesar sa schimbam felul in care vedem lucrurile si sa ne revizuim sistemul de valori. Pentru aceasta, trebuie sa ne amintim ca in postura de cataratori ne place sa ne punem la incercare capacitatile rezolvand problemele pe care ni le pune stanca, iar traseul de catarare este doar terenul de joc pe care incercam sa ne depasim limitele. Nici stanca si nici ceilalti cataratori nu sunt adversarii nostri in aceasta lupta. Ce fel de realizare ar fi sa invingem o bucata de stanca inerta si lipsita de inteligenta !? Si in ce fel te-a facut mai bun faptul ca astazi te-ai catarat mai bine decat un alt catarator ?

Din aceasta perspectiva, coborarea traseului la nivelul nostru prin modificarea stancii sau a conditiilor de asigurare si incalcarea "constrangerilor" stilului pe care ni l-am propus pentru traseul respectiv depreciaza experienta catararii, pentru ca in mod evident, in acest fel nu rezolvam problemele, ci doar le evitam. Trebuie sa devenim constienti ca o ascensiune finalizata in acest fel nu poate fi considerata o victorie, ci reprezinta mai curand o infrangere a cataratorului in lupta cu el insusi.

Singura cale onorabila pentru atingerea scopurilor noastre de autodepasire ramane confruntarea directa si cinstita cu provocarile pe care ni le arunca stanca. Daca in prezent nu reusesti sa te ridici la nivelul unui anumit traseu, nu te grabi sa renunti la stilul pe care ti l-ai propus si nici nu lasa orgoliul sa te determine sa incalci etica prin coborarea traseului la nivelul tau, ci mai curand renunta pentru moment la ascensiune.

Antreneaza-te, capata experienta, procura-ti echipamentul necesar si vino inapoi atunci cand vei considera ca esti pregatit pentru traseul respectiv. Catara-te de dragul catararii! Satisfactiile unei asemenea ascensiuni, pentru reusita careia nu va trebui sa cobori stacheta standardelor pe care ti le-ai impus, vor fi pe masura eforturilor tale de a deveni un catarator mai bun.

Cumpararea echipamentului de catarare traditionala

2011-02-16T17:04:00.018+02:00

Echipamentul de trad este scump si atunci cand il cumperi ai putea sa fii tentat sa alegi protectiile de care ai nevoie pe criteriul pretului cel mai mic. Daca vei cumpara protectii de calitate indoielnica pentru ca sunt mai ieftine, de fapt pe termen lung vei cheltui mai mult, pentru ca mai devreme sau mai tarziu vei simti nevoia sa le inlocuiesti cu echipament mai performant, mai usor, sau mai sigur.

(Eu, de exemplu, pana sa ajung la nucile DMM Wallnuts pe care le am in prezent, am cumparat - si am vandut apoi in pierdere - mai multe seturi de nuci, care nu mi-au placut destul de mult ca sa le pastrez...)

Inainte de a "sparge pusculita" afla de ce protectii ai nevoie. Pentru a te orienta asupra modelelor pe care vrei sa le cumperi, cel mai bine este sa le incerci pe cele ale prietenilor sau ale cataratorilor pe care ii intalnesti la stanca, de la care poti obtine si informatii in legatura cu utilitatea si eficienta modelelor respective.

In privinta calitatii, este bine sa te orientezi de la inceput asupra unor modele fabricate de firme cu reputatie solida, care au standarde de calitate foarte ridicate si ale caror produse sunt garantate si certificate conform normelor CE si UIAA. (Chiar daca se intampla sa apara probleme la protectiile cumparate, aceste firme vor fi intotdeauna dispuse sa respecte conditiile de garantie si sa repare/inlocuiasca produsul).

De asemenea, este bine sa alegi modele care au deja vechime pe piata, pentru a fi la adapost de erorile si ajustarile inerente modelelor foarte recente (de ex. unele dintre noile friend-uri Dragon de marimi mari produse de DMM au avut ceva probleme inca de la primele loturi fabricate, care au fost retrase de pe piata, ceea ce este mai putin probabil sa se intample cu modelul similar Camalot C4 produs de Black Diamond care este in fabricatie de mai multi ani)

Afla si alte pareri despre echipamentul pe care intentionezi sa-l cumperi. Pe internet poti gasi "reviews" ale multor piese de echipament, care ofera in general detalii comparative ale produselor dintr-o anumita categorie. Trebuie insa sa tii cont de originea informatiilor. De exemplu, protectiile recomandate pe site-urile americane, desi potrivite pentru catararea pe granit sau gresie din State, s-ar putea sa nu fie adecvate conditiilor din zonele de catarare pe care le frecventezi.

Daca ai nevoie de detalii suplimentare, nu ezita sa contactezi fabricantul modelului care te intereseaza. De fiecare data cand am trimis un email prin care ceream informatii de la un producator de echipament, am primit raspunsuri promte si foarte detaliate la intrebarile mele.

In mod ideal, rack-ul tau de trad trebuie sa acopere toate marimile de fisuri in care ai nevoie sa montezi protectii in traseele in care te cateri. In functie de imprejurari, pentru aceeasi marime de fisura uneori poti avea nevoie de protectii active, iar alteori de cele pasive. De asemenea, pe parcursul aceleiasi lungimi de coarda este posibil sa ai nevoie de mai multe ori de aceeasi marime de protectie. Din aceasta cauza, este foarte dificil sa-ti "dimensionezi" rack-ul.

Totusi, nu trebuie sa-ti procuri tot echipamentul de la inceput. Porneste de la ceea ce consideri a fi minimumul necesar (de obicei unul sau doua seturi de nuci), iar in timp poti adauga protectiile despre care crezi ca ar fi fost utile in traseele pe care le-ai urcat.

Din pacate, echipamentul de calitate pentru catararea trad nu se prea gaseste in magazinele din Romania, iar acolo unde acesta exista totusi, adausurile comerciale exagerate ale comerciantilor il fac practic inaccesibil.

Daca ai un card bancar (chiar si in lei, cu posibilitatea de conversie in alte valute), magazinele on-line (de pe internet) pot constitui o alternativa foarte buna, mai ales in extra-sezon, atunci cand apar reduceri importante de preturi. De asemenea, un cont pe eBay iti poate oferi acces la multe "chilipiruri".

Inainte de a comanda on-line echipamentul, trebuie sa stii exact ce vrei, pentru ca, in mod evident, in aceste magazine nu ai posibilitatea sa incerci si sa compari intre ele articolele pe care vrei sa le cumperi (unele articole pot fi totusi returnate, dar de obicei pe cheltuiala cumparatorului).

Pentru cumparaturile on-line trebuie sa platesti in plus si transportul (taxe postale), care costa destul de mult pentru fiecare pachet (informeaza-te inainte de a face comanda !) De asemenea, trebuie sa stii ca pentru articolele cumparate din afara Uniunii Europene s-ar putea sa trebuiasca sa platesti TVA si taxe vamale.

Din aceasta cauza, este indicat sa te gandesti bine la tot ce ai nevoie, astfel incat comanda sa fie trimisa intr-un singur colet, iar pretul de transport care revine fiecarui articol cumparat sa fie cat mai mic. De asemenea, poti sa faci cumparaturile impreuna cu alti cataratori cu care sa imparti cheltuielile pentru expedierea coletului.

Intalniri internationale de catarare traditionala - 2010

2010-10-10T12:28:00.010+03:00

Anul acesta, Federatia Romana de Alpinism si Escalada mi-a oferit ocazia de a participa la doua intalniri internationale de catarare traditionala desfasurate in doua zone complet diferite: “International Sea Cliff Climbing Meet”, organizata de British Mountaineering Council (B.M.C.) intre 9 si 16 mai in Cornwall si “Trad Climbing International Meeting 2010” organizata de Clubul Alpin Academic Italian (C.A.A.I.) intre 19 si 25 septembrie in Valle Dell’Orco, din Parcul National Gran Paradiso din Piemont.

In Cornwall, zonele de catarare sunt raspandite pe zecile de faleze marine aflate pe malurile peninsulei Penwith. In general, traseele nu au mai mult de 2 -3 lungimi de coarda iar tipurile de roci pe care se afla acestea – granit, “greenstone” sau “keelas slate” (o varietate locala de ardezie) – permit folosirea protectiilor mobile, care sunt singurele mijloace de asigurare acceptate atat pe parcursul catararii cat si pentru amenajarea regruparilor. Din aceasta cauza, cu foarte rare exceptii, in trasee nu exista spituri sau pitoane, iar capul de coarda isi monteaza protectii mobile pe masura ce se catara.

Faleza Bosigran

Adesea, posibilitatile de asigurare sunt destul de rare sau destul de marginale, ceea ce imprima catararii un caracter foarte angajat. Cu toate acestea, absenta posibilitatilor de montare a protectiilor mobile nu justifica in mod automat montarea unui spit sau baterea unui piton, asa cum se procedeaza in alte zone, ci mai curand reprezinta o provocare pentru capul de coarda.

Acesta trebuie sa-si asume catararea fara protectie a pasajului respectiv - ceea ce poate insemna inaltimi de cadere destul de mari sau uneori chiar riscul de cadere pe sol – sau sa renunte la ascensiune.

Din aceasta cauza, sistemul britanic de apreciere al dificultatii traseelor tine cont atat de angajamentul necesar pentru reusita ascensiunii (gradele adjectivale - de la Moderate la Hard Very Severe, urmate de Extreme de la 1 la 11)cat si de dificultatea tehnica a catararii, pentru care se foloseste scala UK. Aceasta arata la fel ca si scala frantuzeasca - o cifra urmata de litera a, b sau c - dar gradele difera destul de mult (de exemplu, 5b UK este cam F6b).

Doua dintre traseele urcate pe faleza Kenidjack - Roca este "Keelas slate", un soi de ardezie.

De cele mai multe ori, accesul la traseele de pe falezele marine se face prin descatarare prin locurile mai putin dificile sau prin rapel, iar planificarea ascensiunilor trebuie sa tina cont de orarul mareelor, care adesea pot inunda zonele de la baza traseelor.

Catararea din Penwith are o lunga traditie - prima ascensiune cunoscuta a unui traseu a fost facuta in 1858 – iar cataratori ca Joe Brown, Frank Cunnings sau Pat Littlejohn, care au contribuit la dezvoltarea zonelor de catarare sunt cunoscuti si respectati de intreaga comunitate.

Prima lungime de coarda din Thin Wall Special - E1 5b, la Bosigran

Intalnirea “trad” din septembrie s-a desfasurat in Valle dell’Orco, o vale alpina - Ceresole Reale, comuna care a gazduit intalnirea, se afla la cca. 1600 m altitudine - aflata in Parcul National Gran Paradiso din Piemont. Pana la sfarsitul anilor ’60, peretii din gneiss aflati pe versantii vaii Orco si ai vailor adiacente au fost ignorati complet, in favoarea ascensiunilor alpine “adevarate”.

Primele trasee din zona sunt deschise abia la inceputul anilor ’70, iar pe parcursul urmatoarelor patru decenii valea a devenit o zona importanta de catarare de interes international. Astfel, noul ghid de catarare al lui Maurizio Oviglia, tiparit in 2010 inventariaza 39 de faleze pe care se afla sute de trasee.

Peretele Caporal

In general predomina catararea pe fisuri in care se pot monta protectii mobile (cea mai dificila dintre acestea este deja celebra “Green Spit” 8b urcata liber de Didier Berthod), dar unele trasee trec peste fetze compacte in care singurele asigurari posibile sunt spiturile.

Din pacate, in multe trasee exista spituri chiar daca alaturi de acestea sunt fisuri in care se pot monta protectii mobile solide. Unele dintre acestea (si probabil si pitoanele din traseele clasice) au fost montate la premiera, dar cele mai multe sunt urmarea actiunilor de “retro-bolting”.

Torre di Aimonin

Accesul la baza traseelor de catarare implica urcusuri abrupte prin padure si bolovanis, dar de regula acestea nu dureaza mai mult de jumatate de ora, iar in general coborarea la terminarea traseului se face prin rapeluri folosind ancorele amenajate cu spituri.

Traseul Incastromania

Cu toate ca aceste doua zone de catarare sunt atat de diferite, intre ele exista totusi o legatura subtila. La inceputul anilor ’70, stilul britanic de catarare traditionala - in care capul de coarda nu foloseste protectii fixe (spituri, pitoane) ci doar protectii mobile sau naturale, pe care le monteaza pe parcursul ascensiunii – a fost importat in Yosemite Valley, U.S.A., ceea ce a determinat aparitia curentului “clean climbing”: protectiile mobile devin noul standard, pitoanele si spiturile sunt folosite din ce in ce mai putin, iar cei care inca mai recurg la acestea sunt acuzati de “bad style”.

In Italia, tot la inceputul anilor ’70, Gianpiero Motti elaboreaza filosofia “Il Nuovo Mattino”, care aduce catararea “alpina” pe peretii mai accesibili, dar mai putin “gloriosi” aflati in vaile ignorate pana atunci. Inspiratia pentru acest tip de catarare – al carei scop era dificultatea propriu-zisa si nu atingerea unui varf sau a unei creste – era data de informatiile provenite de peste Atlantic.

Traseele din Yosemite aprindeau imaginatia celor mai buni cataratori italieni ai vremii care adopta stilurile de catarare practicate acolo, iar peretii pe care se deschid noile trasee din Valle Dell’Orco primesc nume care arata acest lucru: Sergent si Caporal sunt aluzii la faimosul El Capitan.

Totusi, multe dintre traseele din aceasta perioada sunt deschise intr-un stil hibrid, in care se folosesc pentru asigurare protectiile mobile specifice curentului “clean”, dar si pitoanele mostenite din “alpinismul eroic” sau spiturile care incepusera deja sa fie folosite in traseele din Alpi.

Desigur, in Valle dell’Orco (la fel ca in Yosemite), existenta a doua tendinte complet diferite in asigurarea traseelor – protectii mobile vs. spituri – a dus la dispute acerbe, care pe langa discutii inflacarate intre cele doua tabere, s-au manifestat si prin interventii brutale asupra traseelor. In ambele zone stanca poarta urmele “razboiului spiturilor”, care au fost scoase de unii, montate din nou de ceilalti, scoase din nou, doar ca sa fie puse iarasi la loc...

Costila - catarare trad pe trasee echipate cu spituri

2010-08-10T16:19:00.036+03:00

Au trecut multi ani de cand m-am catarat ultima data in zona Costila, iar intre timp s-au schimbat multe. Mentalitatea "sportiva" a inlocuit spiritul de aventura, iar ca urmare, toate traseele mai frecventate din zona au fost echipate cu ancore chimice sau mecanice, astfel incat noua generatie de cataratori sa fie ferita de pericole.

Pentru ca natura protectiilor din trasee determina intr-o oarecare masura stilul catararii, m-am intrebat in ce stil se mai catara lumea in Costila. Despre "alpinism" nu poate fi vorba pana nu vine iarna, despre "teren de aventura/trad" nu poate fi vorba din cauza protectiilor fixe din trasee, despre "big wall" nici atat din cauza lungimii traseelor si nici "escalada" nu prea este din cauza frecventei folosiri a spiturilor pentru "odihna" sau inaintare.

Dupa cum vad eu lucrurile, in Costila lipsa de stil a devenit un stil in sine (costilism ?!): in prezent se foloseste o combinatie convenabila de reguli arbitrare si de compromisuri care sa justifice o forma de catarare in care totul este permis.

Nu mai conteaza cum ai reusit sa parcurgi traseul, ceea ce conteaza este sa ajungi sus prin orice mijloace, chiar daca asta inseamna sa incalci "constrangerile" oricarui stil sau sa cobori traseul la nivelul tau. Orgoliul conteaza mai mult decat etica...

In amintirea vremurilor cand stilul de catarare mai insemna ceva pentru "costilisti", mi-am propus un experiment: sa merg in week-end la Costila si sa parcurg in catarare libera cateva dintre traseele reechipate cu spituri, folosind doar protectii mobile.

Sambata dimineata am intrat in Fisura Intrerupta din Tzancul Ascutit, care pe vremuri era un traseu "obligatoriu" pentru cei care invatau sa se catere in Costila. Acum, vechile pitoane au fost indesite sau inlocuite cu spituri, dar niciuna dintre protectiile fixe nu a fost intr-adevar necesara: cateva friend-uri medii si un set de nuci au fost absolut suficiente pentru parcurgerea in siguranta a celor doua lungimi de coarda (cu regruparea la copac in loc de spituri...).

Urmatorul traseu a fost un alt "clasic", Fisura Rasucita din Tzancul Mic, care de asemenea a fost reechipat cu spituri. Din nou, un set de nuci, cateva tri-came si cateva friend-uri au fost mai mult decat suficiente pentru asigurarea pe primele doua lungimi. Din pacate, Roxana nu a reusit sa mai recupereze o tri-cama #.5 dintr-o alveola, asa ca din regruparea a doua am coborat in rapel, iar pe drum am scos si protectia intzepenita.

In final, asa cum banuiam, concluzia "experimentului" a fost ca protectiile fixe din traseele urcate nu erau necesare, iar prin echiparea cu spituri a acestor linii comunitatea de cataratori a primit niste trasee de escalada lipsite de interes si a pierdut niste trasee de trad in care putea invata si experimenta un stil de catarare curat, care sa nu presupuna distrugerea stancii.

Asemenea trasee ar fi trebuit sa devina scoala in care generatiile actuale si viitoare sa redescopere aventura, sa invete tehnicile de asigurare cu protectii mobile si sa-si formeze un nou fel de a privi catararea. Din pacate, din cauza "monopolului" escaladei sportive din ultimii ani, s-a intamplat exact contrariul: sub pretextul repararii si securizarii lor, multe dintre traseele "clasice" in care s-ar fi putut folosi protectii mobile au fost complet echipate si aseptizate, devenind un fel de alternativa outdoor la panoul de catarare din sala.

Din aceasta cauza, in conditiile actuale, in care se pierde din vedere pluralismul disciplinelor din catarare, a devenit foarte necesara o schimbare radicala de mentalitate: stilul ascensiunii trebuie sa devina mai important decat orgoliul cataratorului.

Aceasta motivatie bazata pe "calitatea experientei si pe felul in care se rezolva o problema" (UIAA Mountain Ethics Declaration) ar putea duce in timp la recuperarea - cel putin partiala - a stancii deteriorate prin montarea excesiva a protectiilor fixe si la cristalizarea unor stiluri de catarare curate, bazate pe niste seturi de reguli clare, care sa fie in ton cu etica alpina moderna

In acest context, catararea trad si escalada sportiva nu se exclud reciproc. Cele doua discipline pot coexista, este nevoie doar ca practicantii lor sa inceapa sa se respecte unii pe altii si impreuna sa respecte stanca pe care se catara.

Inca un traseu de escalada in cheile Folea: Gecko, 6c+, 25 m

2010-07-25T20:31:00.027+03:00

In blocul in care locuiesc eu, de vreo doua luni incoace este ca la nebuni. Vecinii mei s-au inarmat cu masini de gaurit rotopercutante si de dimineata pana seara sparg norma la gaurit betoane. N-am mai suportat zgomotul si, desi s-au anuntat din nou ploi (obisnuitul cod portocaliu de week-end din vara asta), am fugit spre linistea din cheile Folea.

Am zis cumva liniste ? Se pare ca in mod straniu am devenit dependent de zgomotul rotopercutantelor vecinilor mei, altfel de ce as fi luat cu mine Hilti-ul si o traista de spituri ?!

Sambata dimineata am urcat traseul Victoras, cu intentia sa curat ierburile de deasupra top-ului actual si sa mai lungesc traseul cu inca vreo 7-8 m, dar dupa jumatate de ora de scormonit in pamantul ud din fisura am renuntat. Poate alta data...

In continuare, mi-am indreptat atentia spre traseul de escalada pe care il credeam posibil pe fatza din dreapta. Am pus o mansa si dupa ce am facut cateva incercari pe diferite variante, s-a dovedit ca traseul nu este numai posibil, ci si foarte frumos. Am montat un top cu lant "Fixe", am legat de el corzile (tot fixe...), iar la coborare am mai curatat cateva prize. Dupa ce mi-am pregatit sculele pentru montarea spiturilor... a inceput un potop cu trasnete si tunete de se zgaltzanau peretii.

Noroc ca n-a tinut mult... doar vreo doua ore, timp in care am stat in pestera de vis-a-vis de traseu, uitandu-ma cum curge apa pe peretii din chei. De plictiseala, aproape ca incepusem sa regret ca m-am lasat de fumat de aproape un an...

Imediat ce s-a oprit ploaia, am pornit plin de elan la montarea spiturilor, grabit sa echipez traseul inainte sa inceapa o noua repriza diluviala. Avantul mi s-a domolit brusc atunci cand am inceput sa urc pe corzile ude, din care imi storceam pe piept cate un litru de apa mocirloasa si rece la fiecare miscare a blocatoarelor.

Ma hotarasc totusi sa continui, ajung in pozitia din care vroiam sa montez primul spit... si observ ca burghiul din Hilti este de 12 mm, iar tijele sunt de 10 mm.

Cobor, schimb burghiul, urc la loc...

Mai montez cateva spituri, se termina acumulatorul si desigur, celalalt acumulator incarcat este jos, in grota de la baza traseului, la adapost de ploaie!

Cobor, schimb acumulatorul, urc la loc...

Intr-un tarziu, reusesc sa montez toate cele zece spituri si fac rapelul final, in timpul caruia reusesc sa-mi storc pe haine si pe echipament si ultimii litri de apa ramasi in corzi. Dar traseul este frumos, asa ca merita !

Cu toate turele astea sus-jos, poate ca traseul trebuia sa se numeasca Yo-yo, dar cred ca numele Gecko este mai potrivit: in treimea superioara, in timp ce te cateri la limita aderentei pe o serie sustinuta de scurse - si la maini si la picioare - incepi sa invidiezi faimoasa soparla, care este capabila sa mearga fara efort pe pereti netezi sau chiar pe tavan.

Asadar, traseul se numeste Gecko, are cam 6c+ (sau poate 7 a ?!), 25 m si incepe la 4-5 m in dreapta traseului de trad "Victoras", in peretele aflat pe malul drept al raului Olanesti, in amonte de zona Explorer (cea cu traseele usoare de escalada).

Din pacate, sambata noaptea a plouat din nou, iar duminica dimineata inca mai siroia apa pe pereti, asa ca n-am apucat sa fac "premiera" traseului. Data viitoare...

Traseele Victoras (5c, trad) si Gecko (6c+, sport)
(Click pentru imaginea marita)

In prezent, cele mai dificile trasee de escalada din Folea sunt Plimbare prin parc, Gecko, Calypso si Penelopa (acestea doua pot fi urcate si numai pana la jumatate, ca trasee de 6a+ sport sau trad, cu retragere din topurile intermediare aflate la 30-35 m).

Dintre traseele de trad, cele mai dificile sunt Circe (6b) si Tr. Helios (6b), urmate de Ulysse si Cyclop cu 6a+.

Descrieri si fotografii ale traseelor enumerate pot fi gasite ceva mai jos in aceasta pagina (pentru selectarea articolelor respective, click pe eticheta "cheile Folea").

Topoul existent pentru cheile Folea a devenit incomplet si cuprinde informatii eronate despre unele trasee, asa ca intentionez ca data viitoare cand merg acolo sa fac fotografiile necesare, apoi sa pun toate informatiile la un loc si sa fac un topo actualizat al intregii zone.

Proiecte in cheile Folea

2010-07-19T22:05:00.005+03:00

De ceva vreme ma tot uit la liniile de trasee de pe peretele aflat in amonte de peretele Explorer (cel cu traseele multe si usoare echipate in 2005), dar pana acum n-am apucat sa urc decat traseul Victoras (trad, 6a).

Imediat in dreapta acestuia, pe fatza, se afla o linie foarte frumoasa de escalada, care iese cam la 7a (am urcat-o in mansa din topul tr. Victoras) si pe care vreau sa o echipez data viitoare cand merg acolo.

In dreapta acesteia, ar mai fi posibila o linie de trad, pe o fisura continua care nu se vede in fotografia de mai jos, dar bolovanul enorm marcat cu galben pare ca leviteaza... nu-mi dau seama ce-l mai tine agatat acolo, asa ca mi-a fost frica sa-l ating.

In stanga, un alt posibil traseu de trad (cel marcat cu portocaliu) urca pe o fisura larga care surplombeaza in jumatatea superioara. Din pacate, o sa trebuiasca sa fortez linia in catarare artificiala, ca sa curat mai intai iarba si pamantul de la iesire si sa-i montez un top si abia dupa aceea o sa pot sa-i fac premiera in catarare libera...

Si mai in stanga, mai este o fisura superba (cea marcata cu verde) care se anunta foarte dificila. Dupa cum imi dau eu seama de jos, protectiile pe care le pot folosi in prima jumatate sunt Big Bros si friend-uri mari, dar nu prea sunt pozitii pentru montarea lor. Din fericire exista doi bolovani incastrati in fisura peste care este posibil sa pot pune cate un anou, asa... la repezeala.

Proiecte in cheile Folea
(Click pentru imaginea marita)

Catarare la Shumen, Bulgaria

2010-04-27T16:42:00.002+03:00

De cand am descoperit Facebook, n-am prea mai scris nimic pe blog dar incerc sa repar asta...

Week-end-ul trecut am plecat in explorare la Shumen, la indemnul unor amici carora le-au placut traseele de catarare de acolo. Distanta este de 170 km, iar drumul trece pe la Russe - spre Varna din soseaua de centura - pe langa Razgrad, apoi se traverseaza orasul Shumen pana la Divdiadovo.

In zona sunt mai multe faleze, dar una singura are trasee echipate: 15 sau 16 linii cu grade de la 5+ pana la 8+ De fapt, gradele nu se prea potrivesc cu dificultatea reala a traseelor, probabil ca au fost stabilite dupa invatarea "pe de rost" a traseelor, care au destul de multe prize ascunse.

Aceasta caracteristica se datoreaza si rocii, care este un fel de gresie calcaroasa (sau calcar grezos ?!) foarte aderenta pe care n-am mai intalnit-o in alta parte. Din pacate, echipatorii au sapat destul de multe prize si au cam stricat si stanca si traseele.

In doua dintre trasee (cu grade de 6 pana la 6+) am folosit protectii mobile, ignorand ancorele chimice cu care erau echipate, iar un altul cred ca l-am urcat in premiera pe linia unei fisuri clare, care ducea catre topul altui traseu.

Ziua a fost destul de placuta, ne-am catarat la greu, dar cred ca nu prea mai avem ce cauta pe acolo. Traseele nu prea merita drumul de 180 km: sunt putzine, scurte si multe dintre ele au prize sapate :o(

Trasee cu protectii mobile (trad) in Cheile Folea

2009-08-24T09:35:00.055+03:00

Dupa trei sau patru iesiri in cheile Folea, am terminat curatarea traseelor de trad din sectorul "Odyssey" (peretele de vis-a-vis a fost botezat "Explorer" asa ca numele a venit de la sine...) si am urcat integral cu protectii mobile cam toate variantele posibile. Liniile traseelor - atat de trad cat si de escalada - sunt cele din fotografia de mai jos (click pentru imaginea marita):

Penelopa (escalada): 2 l.c. (6a+, 35 m / 7a, 30 m)

Prima lungime poate fi urcata ca traseu independent, pana la regruparea cu doua ancore chimice aflata pe pragul de la jumatatea peretelui. A doua lungime continua drept in sus pe fatza si are gradul 7a (VIII).

Cyclop (trad): 6a, 35 m.

Intrarea este comuna cu tr. Penelopa, dar in loc de primele doua spituri, pentru asigurare se folosesc doua clepsidre: un anou de 60 cm care se leaga dintr-o pozitie cam incomoda si unul de 120 cm mai sus, intr-o clepsidra mare si solida.

Tavanul, care de jos arata destul de fioros, se urca prin dreapta pe prize bune, iar dificultatea nu depaseste 6a. Pentru asigurarea pasajului am montat un hex Metolius #10 si un C4 Black Diamond #3.

Dupa trecerea tavanului, se iese pe fatza din dreapta, intr-o nisa suficient de comoda pentru o odihna fara maini. De aici, catararea continua ascendent stanga, pe un sir de alveole care ofera si posibilitati pentru montarea de protectii, apoi usor dreapta spre fisura finala (in care se afla un arbust), care duce la top.

Echipament folosit: friend-uri Black Diamond C4 de la #.5 la #3, nuci DMM Wallnuts medii-mari, Metolius Curve Hex #10, anouri pentru clepsidre, coarda de 70 m (pentru coborarea in rapel).

Circe (trad): 6b, 35 m (varianta din stanga este ceva mai usoara ~6a+)

Intrarea este comuna cu tr. Calypso (dar fara sa se foloseasca spiturile). Dupa primele pasaje asigurate cu un friend si o bucla intr-o clepsidra, se trece direct tavanul. Fisura de sub tavan ia un hex mare, care trebuie extins cu un anou, iar intr-o alveola aflata imediat deasupra buzei tavanului am montat inca un friend.

Pe fatza de peste tavan se traverseaza oblic stanga pana la o priza buna, de la care incepe crux-ul traseului. La inceputul pasajului, asigurarea este la un metru sub picioare, dar caderea ar fi in gol, sub tavan, asa ca nu este niciun pericol (daca friend-ul este montat corect). Dupa ridicarea in picioare pe priza mentionata, am montat (dintr-o pozitie destul de intinsa) o nuca solida intr-o fisura verticala.

De aici, se poate continua direct in sus pe fatza (6b) spre inceputul unei fisuri evidente, sau se poate traversa oblic stanga pana in nisa comuna cu tr. Cyclop (6a+), apoi oblic dreapta inapoi la linia traseului, catre fisura pe verticala careia se continua pana la top.

Echipament folosit: friend-uri Black Diamond C4 de la #.5 la #3, nuci DMM Wallnuts medii-mari, Metolius Curve Hex #9, anouri pentru clepsidre, coarda de 70 m (pentru coborarea in rapel).

Ulysse (trad): 6a+, 35m

Intrarea in traseu se face la fel ca pentru tr. Circe, dar de sub tavan se traverseaza spre dreapta, intr-un horn care se ingusteaza treptat pana cand se transforma intr-o fisura larga. Aceasta se urmeaza prin catarare cu chei de maini si de picioare pana la un prag orizontal care ofera o pozitie buna pentru odihna.

De aici, fisura verticala se ingusteaza treptat, apoi se inchide complet, ceea ce obliga la o traversare oblic-dreapta (crux) urmata de o ridicare delicata spre pragul pe care se afla topul traseului.

Echipament necesar: un set de nuci, friend-uri de marimi medii/mari (sunt utile dubluri pentru marimile echiv. BD C4 #2&3), cateva anouri pentru asigurarea clepsidrelor, coarda de 70 m (pentru coborarea in rapel)

Calypso (escalada): 2 l.c. (6a+,35 m / 7a, 35 m)
Prima lungime poate fi urcata ca traseu independent, pana la topul cu lantz aflat in regrupare. In lungimea a doua se continua pe diedru, iar dupa traversarea pe fatza de sub tavan (crux 7a) se urca diedrul vertical care conduce la top-ul cu lantz, care este comun cu tr. Penelopa.

Duminica dimineata am mers intr-o alta zona cu potential pentru trasee de trad, aflata la cca. 30 m in amonte de ultimul traseu din peretele Explorer, unde pusesem ochii pe o fisura de 20 - 25 m care parea sa poata fi asigurata cu protectii mobile.

Am intrat in traseu, dar dupa ce am urcat cam doua treimi din el m-am intzepenit intr-o portiune cu perne de iarba, in care prizele erau foarte prafuite, iar fisura era plina cu pamant si pietricele. Am batut doua pitoane si am coborat.

Cristi "Caiacu" Negoita s-a hotarat sa incerce si el traseul si a urcat pana la pitoanele din care ma retrasesem eu. Dupa o ora de curatat brazde de iarba, prize si fisuri, in care a incercat diferite protectii, a reusit sa termine traseul, apoi a tras sus Hilti-ul si a montat un top cu doua urechi cu inel Fixe.

Dupa ce am muncit in mansa vreo jumatate de ora sa curat traseul cu peria, sa scot cele doua pitoane si sa mai scot pamantul din fisuri cu extractorul de nuci, traseul era gata pentru prima ascensiune libera, pe care am facut-o dupa ce m-am odihnit un sfert de ora.

Noul traseu nu pune probleme deosebite, dar ascensiunea pare mai grea pentru ca montarea protectiilor din jumatatea superioara (nuci mici) se face cu dificultate, din pozitii incomode, iar posibilitatile de asigurare nu sunt chiar evidente.

In timpul lucrului la traseu, baietelul de aproape doi ani al lui Caiacu, Victoras, si-a "incurajat" de la baza traseului tatal (taaaatiiiii, taaaatiiiii !!!!) pana cand a adormit epuizat infasurat intr-o pufoaica. Am considerat ca el a muncit cel mai mult la traseul asta, asa ca noua linie se numeste "Victoras" (5c/6a, 25 m).

Pentru asigurare sunt necesare doua anouri Dyneema pentru clepsidrele de la inceputul traseului, optional unul sau doua friend-uri de marime medie (echivalent Black Diamond C4 #.75 - #1) si un set de nuci, eventual cu dubluri pentru marimile mici (#1 - #5). Eu am folosit si un Big Bro #2, dar in zona respectiva am curatat si o fisura in care se poate monta o nuca.

Trasee de catarare in cheile Folea

2009-08-03T08:51:00.030+03:00

Dupa ce am urcat traseul Ulysse din sectorul Odiseea, m-am gandit sa curat fisurile de pe fatza din stanga lui, in speranta ca de sub ierburi ar mai iesi un traseu care sa poata fi urcat cu asigurari mobile.

Am montat un top cu doua urechi cu inel Fixe, am pus o coarda statica si m-am apucat de lucru. Dupa doua zile de munca la gradinarit prin fisuri, am inceput sa am indoieli ca traseul poate fi urcat integral pe mobile, dar are niste pasi foarte frumosi si poate ar merita sa fie echipat cu niste spituri (pentru ca munca de curatare sa nu fie in zadar...).

Cu ocazia asta am modificat si intrarea in Penelopa, care acum incepe pe o fisura aflata direct pe verticala traseului (doua spituri si eventual un anou peste o clepsidra evidenta), pe care o consider mai potrivita cu restul lungimii decat intrarea veche, comuna cu tr. Calypso.

Plimbare prin parc, 7a+, 20 m

Daca tot m-am apucat de treaba, am echipat si un proiect mai vechi (de acum doi ani) pe care il urcasem doar in mansa. Traseul se numeste "Plimbare prin parc", incepe la zece metri mai sus de vatra de foc din zona de campare si este o adevarata bijuterie.

Mie mi s-a parut ca cele trei crux-uri (unul chiar la intrare, apoi cate unul la fiecare tavan) nu depasesc 7a+, dar s-ar putea ca "la vedere" sa fie mai dificil. Astept o confirmare de la cei care vor repeta traseul.

Traseul "Plimbare prin parc"

Un traseu integral pe mobile in Folea

2009-07-27T10:27:00.016+03:00

Dupa cateva saptamani in care Accuweather.com prognoza ploi in zona Bailor Olanesti, a venit in fine si o perioada de canicula, care ne-a gonit din Bucuresti direct spre racoarea din cheile Folea. De data asta, drumul forestier arata ceva mai bine, bolovanii cazuti din versant care amenintau sa inchida complet trecerea au fost indepartati, iar o parte din gropile foarte adanci au fost astupate.

Am ajuns in chei vineri pe la pranz, dar pe peretele Odiseea pe care se afla proiectul pe care vroiam sa-l urc batea inca soarele, asa ca ne-am mai distrat putin pe traseele de escalada de la sectorul Explorer (care este mai tot timpul la umbra) pana pe la ora 16, cand a venit umbra si in zona pe care vroiam sa ma catar.

Prima incercare pe proiectul Ulysse a fost un esec. Am urcat cam doua treimi din traseu, pana la fisura ingusta din partea superioara, pe care am gasit-o plina cu pamant si cu pietre. Am traversat dreapta in Calypso, apoi am venit in rapel din regrupare si am scos o roaba de pietre si de pamant din fisura, dupa care am mai curatat si ierburile si lichenii din restul traseului.

Duminica pe la pranz s-a innorat putin, temperatura a coborat pe la 18 grade, asa ca m-am hotarat sa intru din nou in traseu si de data asta am reusit sa-l urc pana la capat, in regruparea cu lant din Calypso.

Noul traseu are trei sectiuni distincte, intre care se afla pozitii bune de odihna. Intrarea, care este comuna cu celelalte trasee din sectorul Odiseea, se asigura cu un friend (Black Diamond C4 #3) si cu doua anouri Dyneema de 8 mm (60 cm) in clepsidre. In pozitia de odihna am mai asigurat o clepsidra cu un anou de 120 cm si am gasit o fisura pentru o nuca mica din bronz (Rock Empire Brass #7).

Urmeaza o fisura larga care se ingusteaza treptat, pe care am urcat-o cu chei de maini si de picioare si pe care am asigurat-o cu doua frienduri (BD C4 # 2 si #3).

Ultima portiune este o fisura mai ingusta (din nou chei de maini si de picioare) care se termina la cativa metri inainte de traversarea spre top, unde este si crux-ul traseului. Pentru asigurare in zona asta am folosit trei nuci DMM Wallnuts (marimile medii-mari).

Traseul Ulysse este greu de cotat din cauza tehnicilor de catarare pe fisura folosite, care sunt rareori necesare in traseele din Romania. In lipsa traseelor de referinta cu care sa compar dificultatea, as spune ca gradul noului traseu este cam VII-, iar expunerea nu este foarte mare, pentru ca exista destule posibilitati de asigurare si multe dintre protectii se monteaza din prize relativ bune.

In prezent, traseele din sectorul Odiseea sunt cele din imaginea din dreapta (click pentru imaginea marita), dar intentionez sa curat si celelalte fisuri de pe fatza dintre Ulysse si Penelopa, unde am convingerea ca mai ies niste trasee de trad.

Proiect de trad in Cheile Folea

2009-06-15T12:58:00.010+03:00

In week-end am plecat sa ne cataram in Cheile Folea. Drumul forestier era intr-o stare mult mai proasta decat anul trecut, iar in vreo doua zone chiar am avut indoieli ca voi putea trece. Intr-unul dintre locurile cu probleme, niste bolovani enormi cazuti din versant ingustau drumul, iar pe bucata respectiva, lata doar de 3-4 m, riscam ca masina sa ramana suspendata din cauza sleaurilor adanci. Pana la urma, dupa cateva harjaieli cu scutul de sub motor pe bolovanii de pe drum, am ajuns in chei. De fapt, starea proasta a drumului are si avantaje: am fost scutiti de prezenta gheortzanilor manelisti care vin destul de des in chei sa faca gratare.

Dupa incalzirea pe cateva dintre traseele de escalada de pe peretele "Explorer" (de care sunt deja satul), am intrat in Calypso. La coborare, mi-a atras atentia fisura de pe fatza din stanga diedrului. La inceput, mi s-a parut ca fisura este inchisa, iar putinele prize de pe fatza erau acoperite de pamant si iarba. Am curatat putin fisura si de sub ierburi si licheni au inceput sa apara posibilitati de asigurare, locuri pentru chei de degete si ceva prize. Am incercat sa curat doua gauri din partea de sus a posibilului traseu, acolo unde cred ca este si crux-ul, dar pamantul era umed si prizele au ramas tot murdare si alunecoase. Prin fisura au mai ramas pietre care se misca si portiuni cu pamant, dar astea cred ca se pot curata cu un extractor de nuci in timpul catararii.

Pe aceeasi fatza dintre Calypso si Penelopa ar mai fi loc de doua trasee de trad de o singura lungime, care merg pe niste fisuri discontinue, dar ambele linii necesita o curatare intensiva "de sus" din cauza pamantului din fisuri si a vegetatiei abundente, pentru ca in conditiile actuale catararea liniilor respective este imposibila.

Proiectul "Ulisse" este marcat cu sageti rosii,
celelalte doua trasee posibile sunt marcate cu sageti galbene

Peste cateva saptamani, cand o sa merg din nou in Folea, iau cu mine si rack-ul si o sa incerc sa urc traseul integral pe mobile (inclusiv intrarea comuna cu tr. Calypso, care are spituri). Daca merge, traseul o sa se numeasca Ulysse, in spiritul sectorului "Odiseea". (In topoul zonei, tiparit recent de Dan Anghel, sectorul apare complet aiurea sub numele "Tintotetto" din cauza graffitti-ului mazgalit la baza traseelor acum douazeci de ani de un oarecare pictor din Olanesti cu veleitati de "proiectant" de trasee).

Din cate mi-am dat seama, topul traseului poate fi regruparea cu spituri din Calypso, din care se poate face un rapel de 35 m. Totusi, traseul ar mai putea continua inca vreo 6-7 m pe fatza de sub tavan, dar acolo pare sa se infunde. Varianta asta ar presupune montarea unui top undeva deasupra arcadei de pe fatza dar nu cred ca merita osteneala.

Varassova, Grecia - 13-20 aprilie 2009

2009-04-24T20:55:00.023+03:00

Distanta: 1200 km (Bucuresti - Giurgiu - Sofia - Thessaloniki - Larissa - Lamia - Amfissa - Antirrio - Kryoneri)
Taxe: 6 Euro podul de la Giurgiu, 5 Euro vinieta pentru Bulgaria si vreo 10 Euro taxe de autostrazi in Grecia (totul x2)
Camping: gratuit, pe plaja de la baza peretilor.
Cumparaturi: magazinele din satul Galata (2 km) sau supermarket-urile din Messolongi (15 km)
Topo: gratuit, de la restaurantul Vratsos, langa plaja.
Catarare: calcar exceptional, cca. 150 de trasee de toate felurile (sport, trad, mixte) cu dificultati de la 5 la 8b. Multe dintre traseele lungi (6-7 lungimi) au spituri doar in regrupari si uneori cateva spituri pe lungime, doar acolo unde nu se pot monta asigurari mobile. Chiar si unele trasee de escalada impun folosirea protectiilor mobile, acolo unde echipatorii au considerat ca spiturile nu sunt necesare. Mie mi s-a parut ca in topo traseele sunt serios subcotate, dar poate ca este doar impresia mea.

In ultimul timp, zona nu prea mai este frecventata de cataratorii greci, care prefera sa se catere in insule, singurii vizitatori fiind amatorii de trad. Din aceasta cauza (si probabil si din cauza ploilor din primavara asta) in multe trasee a cam crescut vegetatia.

Plaja de la Kryoneri, cu locul de camping

Jurnal partial

... doar chix-urile, din care am avut mai mult de invatat decat din traseele reusite

Prima zi... Un traseu usor din peretele vestic, pentru acomodare: Molon Lave. VI-, 3 lungimi (110 m), 5 spituri, regrupari echipate.
Intru pe un uluc sapat de apa pe o placa aproape verticala, trec un tavanel si continui pe niste fisuri cu chei de degete care ma fac sa ma intreb daca nu am gresit traseul... parca era doar VI- ?! Traversez oblic dreapta spre regrupare si ma hotarasc sa leg primele doua lungimi (deh, semicorzi de 60 de metri!). Mai sus, pe o fatza aproape verticala gasesc un spit, dar incep sa nu mai inteleg nimic: in afara de o rigleta intepata pentru maini, peretele e "geam". Ceva mai sus si mai spre dreapta este o fisura plina de balarii si de bolovani, iar undeva deasupra ei se zareste regruparea.

Ma gandesc la felul in care o sa treaca secundul meu (Roxana) pasajul asta de "VI-" care bate spre VII si strecor o injuratura printre dinti la adresa aluia care a cotat traseul. Dar pasajul este frumos: stangul la aderenta, dreptul langa maini si ridicare la echilibru spre o scursa de pe marginea fisurii inierbate.

Ne adunam in regrupare, dar vremea a inceput sa se strice si sta sa ploua. Ma pregatesc si plec totusi, din nou pe un uluc superb pe mijlocul unei fetze. Cinci metri mai sus, pun un Big Bro #2 in ulucul adanc, cu fetze paralele (am luat doua BigBro cu mine pentru ca un topo de pe net zicea ceva de friend-uri nr.4 si 5, dar nu am friend-uri atat de mari) si... incepe ploaia !

Cu ochii la diedrul tentant care urmeaza, imi spun ca o sa se opreasca, iar calcarul se usuca repede. Ma mint in zadar! Ploua, stanca este deja uda, norii se tot aduna, asa ca scot protectia si ma descatar cu greu pe prizele alunecoase inapoi in regrupare. Rapel, cort, bere ! Restul zilei ploua...

In trad, descatararea este o tehnica utila. Trebuie sa ma antrenez sa descatar pasaje.
Ar fi trebuit sa cobor atunci cand am vazut ca se strica vremea, nu sa astept pana cand a inceput ploaia.

Peretele vestic din Varassova (30 de trasee de 3-7 lungimi)

Ziua a... cata ?! Iarasi in peretele vestic, pentru traseul "Gonia", pe care mi l-a recomandat un catarator grec. Gradul VI, 3 lungimi (120 m), fara spituri, dar cu regrupari echipate. Topo-ul zice ca traseul incepe pe un diedru usor de gr.V. Nu-mi place pe acolo, e plin de buruieni. La dreapta este un diedru curat care pare sa ajunga spre aceeasi regrupare, asa ca intru pe el. Fisura ia nuci, ceva mai sus intra si un friend, dar catararea este cam de gradul VII-. Macar stanca este curata...

Traversez stanga peste muchia diedrului, mai urc o fatza si ajung in regrupare. Cand ma uit la jungla de dedesupt, ma felicit ca n-am luat-o pe traseul normal. A doua lungime merge tot pe un diedru vertical (de fapt "Gonia" inseamna diedru), dar fisura este uda, plina cu pamant si iarba si nu vad unde as putea pune protectii. Ma hotarasc sa ies iarasi din traseu si urc pe fatza din dreapta a diedrului. O vreme imi merge: sunt ceva prize, gasesc vreo doua fisuri care iau nuci mici si ajung pe un prag unde ma odihnesc si mai pun un friend. Sapte-opt metri mai sus, mi sa infunda... Prizele incep sa dispara, asigurari ioc, pragul de jos ma asteapta primitor...

Gasesc doua fisurele cam murdare si nu destul de adanci, le curat cat pot cu extractorul de nuci si egalizez un Micro-Wallnut si un BallNut #1. Nu prea par solide, imi trece prin minte ca nu mi-as agata nici palaria de chestia asta... Reusesc sa mai adaug la combinatie inca un BallNut #2 si asigur cu un "Screamer". Ma uit ce urmeaza, dar cea mai apropiata posibilitate de asigurare vizibila este o fisura care pare ca ar lua un friend, la vreo 10 m mai sus, iar prizele pe care as putea ajunge acolo... mai mult le intuiesc decat le vad. E prea riscant... M-am intzepenit! Pun o bucla pe un colt de calcar cat un deget, ma las usor in ea si... stau.

Ma gandesc sa fac rapel pe una dintre semicorzi in timp ce Roxana ma asigura pe cealalta, dar ideea ca mi-as putea lasa pretioasele protectii in traseu ma face sa mai studiez pasajul, poate gasesc ceva prize, ceva posibilitati pentru alte asigurari. Trag de timp si ... in regruparea de sus apare cealalta echipa a "expeditiei" (Geo si Camelia)care coboara din traseul de alaturi. Fericit ca macar nu pierd echipament, ii rog sa-mi trimita o coarda si termin lungimea cu asigurare de sus.

Pe drum, trec un pas de VII dupa care dau o palma la plesneala dupa colt, unde sper sa gasesc o priza. Este ! Scursa, alunecoasa, incomoda... ma pozitionez la limita si ma intind "la intuitie" deasupra, unde dau de o rigleta. Ma uit unde as fi putut asigura, dar nu se vede nimic... Bine ca n-am incercat sa ma catar pe acolo cu protectiile acelea firave... Ma gandesc ca daca nu ma blocam as fi urcat un traseu in premiera si ii gasesc si un nume: A-Gonia. Poate data viitoare, acum coboram...

Atunci cand te blochezi intr-un pasaj este mai bine sa renunti, in loc sa-ti asumi riscuri inutile.
Este bine sa stii cum sa te retragi in siguranta din locul in care te-ai blocat si nu trebuie sa eziti sa construiesti o ancora de rapel solida, chiar daca asta inseamna sa lasi mai mult echipament in perete.

Dealtfel, in cazul asta n-ar fi fost nicio pierdere. Daca nu as fi primit o coarda de sus, a doua zi as fi putut urca traseul de alaturi, iar la retragere recuperam si protectiile lasate in perete.

Peretele de deasupra plajei, la doua minute de locul de campare
In treimea din stanga, echipa noastra in traseul Skala

Alta zi, alt traseu...(conform planului, dimineatza un traseu trad mai lung, dupa amiaza trasee sport sau trad-uri scurte)
De data asta aleg "Efivia" VII-, 4 lungimi, 10 spituri (4 in prima lungime si cate 2 in urmatoarele) si regrupari echipate. Traseul este in peretele de langa plaja si merge doua lungimi oblic dreapta (crux-ul este intr-a doua lungime), apoi traverseaza stanga o lungime intreaga pentru a ajunge la baza unei fisuri largi si usor surplombate, pe care merge ultima lungime. Imi aleg echipamentul mai mult cu gandul la fisura finala: friend-uri si hex-uri mari, un set de nuci si adaug cateva friend-uri mici, "just in case".

Prima lungime este o fatza compacta de 25-30 m, plina de prizele caracteristice din zona, care par lipite cu mistria. Cele 4 spituri sunt suficiente, chiar daca distantele sunt destul de "run-out". Oricum, altceva nu se poate folosi. Asigur regruparea si ma hotarasc sa profit din nou de cei 60 m ai semicorzilor si sa leg primele doua lungimi. Continuarea incepe "bine"... o traversare destul de tare, descendenta dreapta, apoi sus pe un soi de jgheab oblic cu catarare "la presiune" pe care cu greu gasesc un loc pentru un hex intr-o gaura. Ceva mai sus pun o bucla cu un nod glisant dupa un colt de calcar, adaug (pentru psihic) o nuca intr-o alveola "gaura cheii" si mai dau un "run-out" pana in pozitia de odihna de sub crux.

Pasajul surplombat si lipsit de fisuri este asigurat cu un spit, dar acesta este ceva mai sus, ar trebui asigurat din pas... Urc, il asigur si ma descatar sa ma odihnesc, apoi ma angajez hotarat in trecerea surplombei. Ma gandesc cosmopolit: Gradu' sapte minus "my ass !", dar macar am spit...

Ajung in regrupare exact cand incepeau sa se intinda corzile si incantat o filez pe Roxana, in timp ce ma uit cu jind la fisura finala... arata superb... seamana putin cu bavareza din Lupul cel Rau... Abia astept!

Imi revin brusc din reverie atunci cand Roxana ajunge in regrupare terorizata de pendulurile pe care le-a riscat venind secund pe o lungime oblica atat de rar asigurata si ma anunta categoric: "Eu nu ma catar mai departe!" Fac o incercare sa o conving "Dar asta a fost lungimea cea mai tare, de aici e usor...", dar lungimea urmatoare este o traversare pe buza unei surplombe, din nou cu risc de pendul, asa ca raspunsul e ferm: "Coboram! Pune de rapel!"

Asta e, catararea se face in echipa... Coboram si mergem la cort. Restul zilei este pauza, asa ca incep o conversatie despre traseu cu prietenii mei Justerini & Brooks. E si maine o zi...

Oricat de mult ti-ai dori sa continui catararea pe un traseu, daca partenerul iti cere sa coborati, respecta-i decizia!

Cu toate chix-urile, am urcat totusi o gramada de trasee. Zona este atat de frumoasa incat nu m-am indurat nici macar sa iau ziua de pauza pe care o programasem. Asta s-a vazut in ultima zi, cand gradul VII parea X, mainile imi atarnau dureroase, iar papucii se transformasera in menghine. Dar trebuia "sa-mi fac plinul" pana la toamna, cand mergem din nou la Varassova...

Sohodol - inca doua trasee in zona "Scoala"

2008-02-25T10:02:00.028+02:00

In week-end-ul 23-24 februarie am continuat lucrul la zona "Scoala" din Sohodol unde am mai echipat doua trasee in stanga falezei (traseele 8 si 9 din fotografie):

8. Bacalaureat (7/7+), 7 spituri. Traseul nu este chiar de "scoala", dar are niste miscari frumoase si este potrivit pentru "examenul final" ;o) Intrarea in traseu este la cativa metri in stanga traseului 1 ("Capacitate") apoi, dupa primul spit, necesar pentru dirijarea corzii, se urca pe peretele din stanga pana la topul comun cu traseul 9.

9. "Recreatie" (6), 7 spituri. Traseul urmeaza fisura vizibila pe fatza din stanga falezei, care pe alocuri se urca in bavareza. Din pacate, intrarea in traseu este cam friabila, dar prizele pana la primul spit (cate au mai ramas dupa curatare...) sunt solide, iar apoi stanca este foarte buna.

Celelalte trasee din zona sunt:

1. Capacitate 7-

2. La tabla 7-

3. Extemporal 6+

4. Tema pentru acasa 7-/7

5. Teza 7-

6. Corijentza 5+

7. Examen 6+

Accesul la zona "Scoala": Dupa ce treceti podul de la intrarea in chei dinspre satul Rachiti, traversati raul la cca. 100 m de la ghereta de langa pod (unde se plateste taxa pentru accesul auto in chei) spre faleza care este vizibila din sosea. O alta posibilitate de acces este poteca de la capatul dinspre sat al podului, care urca pe deasupra stancilor de langa rau si coboara chiar langa faleza.

Catarare in Antalya

2007-11-07T16:21:00.000+02:00

Incercand sa mai prelungim sezonul de catarare, am incropit doua echipe de coarda (eu cu Roxana Paraschiv si Radu "Tziganu" cu Andreea Sleahtenea) si am plecat pentru o vacanta de 12 zile in Antalya, unde stiam ca sunt temperaturi de 25-30 grade (20-25 de grade in apa Mediteranei) si multe faleze cu sute de trasee.

Drumul de 1500 km cu masina pe ruta Rusee - Veliko Tarnovo - Edirne - Cannakale (trecere cu ferry peste Dardanele) - Izmir - Denizli - Antalya ne-a luat cam 22 de ore, dar am condus cu randul asa ca a fost suportabil.

La vama turceasca am pierdut cam 1 ora, in care turcii ne-au inspectat pasapoartele de vreo 3 ori, ne-au pus sa desfacem bagajele aranjate cu greu sa incapa in portbagaj si ne-au usurat de cate 12 Euro pentru viza si de vreo 24 Euro pentru cartea verde (aia care se primeste gratuit cu RCA-ul nu este valabila in Turcia).

Initial ne-am stabilit cartierul general in Cirali, langa Olympos, unde ne-am pus corturile in livada de portocali a unei pensiuni (5 YTL/pers/noapte). Dupa ce ne-am inarmat cu ghidul zonelor de escalada (editat in 2007 - 18 Euro) am pornit la "cucerit":
- doua faleze din Cirali - trasee cu prize mici pe fetze cazute, urmate de surplombe
- peretele Cennet (Olympos) - perete superb, neted si usor surplombat, cu foarte multe trasee tari.
- zona Dershane (Olympos) - un canion umbrit cu trasee multe si usoare (pana la 8-) care mi-a amintit de Herculane.

(click pentru imaginile marite)

Peretele Cennet din Olympos vazut de pe mare

Traseul "No Pain No Gain" in Cennet, Olympos

Pentru ca intentia noastra era sa vizitam cat mai multe zone de catarare, am plecat spre Geyik Bayiri, principala zona de escalada din regiune, iar in drum ne-am oprit pentru o zi la Akyarlar.

Akyarlar este o mica plaja destul de ascunsa, din care se ridica un perete de 15-20 m pe care sunt vreo 17 trasee. Locul este superb, mai ales ca dupa fiecare traseu te poti racori cu o baie in mare.

Plaja Akyarlar

Unul dintre traseele din zona Akyarlar

Dupa aprovizionarea cu mancare de la un supermarket din Antalya - data viitoare o sa aducem cat mai multa mancare si bautura de acasa, pentru ca in Turcia preturile sunt cel putin de doua ori mai mari - si o tura "by night" prin orasul vechi am pornit spre Geyik Bayiri, aflat la vreo 20 km de Antalya, pe un drum destul de greu de gasit.

Aici ne-am pus corturile (din nou 5 YTL/pers/noapte) in ograda pensiunii JoSiTo, deschisa de trei nemti care dupa ce au vizitat zona s-au hotarat sa se stabileasca aici. A doua zi dimineata, cand am iesit din cort si am vazut locurile pe lumina, am inteles de ce ...

Pensiunea este intr-o vale plina de vegetatie si este inconjurata de faleze magnifice la care se ajunge in cateva minute. In zona sunt peste 400 de trasee de toate gradele, echipate pe o stanca plina de coloane si draperii. Frumusetea falezelor l-a atras chiar si pe maestrul Michel Piola care a deschis cateva zeci de trasee in zona.

Geyik Bayiri - vedere de ansamblu

Un traseu cu coloane si draperii (tufas) din zona Trebenna, Geyik Bayiri

In general, traseele sunt bine echipate cu spituri sau ancore, sunt destul de lungi (uneori este necesara o coarda de 70 m), iar mie mi s-au parut usor subcotate (poate traseele din Romania sunt supracotate !?) In multe trasee, daca dificultatea creste substantial dupa o anumita portiune mai usoara (de exemplu de la 7- la 7+), exista cate un top intermediar, pentru cei cu nivel mai scazut.

In cele cateva zile petrecute aici am reusit sa ne cataram pe vreo cinci faleze, dar asta a fost abia o recunoastere a zonei, pentru ca in Geyik Bayiri este de lucru pentru o viata de catarator iar zona are un potential enorm.

Din pacate toate vacantele au un sfarsit, asa ca am rezistat cu greu tentatiei de a mai ramane acolo si am pornit spre casa cu gandul sa revenim cat de curand.

Singura problema o sa fie timpul liber, pentru ca la cheltuieli am iesit acceptabil: cam 250-300 Euro de persoana, din care foarte mult a insemnat transportul (in Turcia motorina costa aproape 2 Euro/l)

Inca 3 trasee pe faleza "Scoala" - Sohodol

2007-10-01T12:01:00.004+03:00

In week-end am ajuns iar in Sohodol si am continuat lucrul la faleza "Scoala", unde am reusit sa mai echipez inca 3 trasee.
Curatarea traseelor merge destul de greu din cauza vegetatiei si a zonelor friabile, dar prietena mea Roxana s-a inarmat cu perii si cu "unelte agricole" si a muncit o zi intreaga la "ecologizare". Cu toate astea, curatarea traseelor nu a fost terminata din cauza ploii de duminica, dar traseele se pot urca in conditii acceptabile.
Dealtfel noua faleza a fost destul de aglomerata in week-end, ceea ce m-a convins ca echiparea unei zone pentru incepatori a fost o idee buna.

Noile trasee sunt:
Capacitate (linia rosie) 7- Intrare pe o fatza cazuta apoi pe fisura din diedrul surplombat din stanga tavanului
La tabla (linia albastra) 7- Intrare de pe o platforma inierbata, trecere peste extremitatea dreapta a tavanului, apoi oblic dreapta pe fatza pana la topul traseului "Extemporal"
Tema pentru acasa (linia verde) 7-/7 Primele 3 spituri comune cu tr. Extemporal apoi pe fatza din dreapta acestuia pana la topul comun cu tr. Teza.
(click pentru imaginea marita)

Pentru moment, pe faleza "Scola" sunt 7 trasee si urmeaza sa mai echipez cateva linii cu prima ocazie. Toate traseele au fost echipate cu urechi Fixe, dar pe primele spituri din traseele 1 si 2 am montat urechi din cornier pentru ca am vazut ca in Sohodol s-au furat multe dintre urechile la care se ajunge usor de jos ...

1. Capacitate 7-
2. La tabla 7-
3. Extemporal 6+
4. Tema pentru acasa 7-/7
5. Teza 7-
6. Corijentza 5+
7. Examen 6+

Un nou sector de escalada in Sohodol: "Scoala"

2007-09-26T22:55:00.002+03:00

Pentru echiparea traseelor de escalada ai nevoie de multa experienta, iar de la un anumit nivel nu te mai intereseaza decat traseele care constituie o provocare reala. Din aceasta cauza se echipeaza foarte putine trasee usoare, iar incepatorii se vad nevoiti sa urce mereu - pana la lustruirea prizelor - aceleasi putine linii adecvate nivelului lor. Acesta a fost motivul pentru care m-am apucat sa echipez in Sohodol un nou sector de escalada care ofera cateva linii cu grade intre 5+ si 7-. Faleza se afla la cca. 100 m de la ghereta de langa podul de la intrarea in chei, pe malul celalalt al raului si se numeste "Scoala". (click pentru imaginea marita)

Noile trasee au intre 15 si 20 m (max. 8 spituri) si se numesc:
1. Extemporal 6+ Intrare pe o zona cu aparentza friabila dar cu prize solide, apoi se continua pe o fisura verticala, intr-un diedru.
2. Teza 7- Incepe la 3-4 m in dreapta tr. Extemporal si se desfasoara pe un diedru destul de dificil.
3. Corijenta 5+ Un traseu destul de usor dar nu lipsit de probleme, are top comun cu tr. Teza. Atentie, la inceput stanca este putin friabila !
4 Examen 6+ Traseul urca direct pe fatza din dreapta falezei si are cativa pasi foarte tehnici.

In stanga falezei urmeaza sa mai echipez cel putin doua trasee care, desi trec peste un mare tavan, nu vor depasi gradul 7. Pentru moment le-am urcat in mansa dar nu le-am echipat, pentru ca mai intai trebuie sa daram niste bolovani instabili care par gata sa cada in orice moment si de data asta nu am avut cu ce.

Faleza "Fiul Ploii" - Sinaia

2007-09-16T13:06:00.001+03:00

Ca "recuperare activa" dupa o tendinita capatata recent la antrenament am mers din nou la Sinaia sa continui echiparea traseelor de la faleza "Fiul Ploii". De data asta am echipat traseul "Sange si magneziu", pe care il urcasem prin '92 cu asigurari mobile. (La prima ascensiune m-am taiat la mana intr-o priza prea ascutita si am manjit prizele cu sange si magneziu, de unde si numele traseului)

Traseul are cam gradul 7, 20 m si incepe la baza hornului aflat la cca. 10 m in dreapta intrarii in tr. Fata Morgana printr-o traverare spre stanga pe un prag pana in dreptul primului spit.

Initial am urcat traseul prin horn, dar noua linie echipata cu spituri, nefiind dependenta de fisurile pentru nuci, este mai interesanta: dupa fisura initiala, traseul urca pe muchia din stanga hornului, revenind in horn abia in treimea superioara.

De asemenea, am prelungit traseul "Pumnul de fier" cu inca 5 spituri, pana la top-ul din "Fiul Ploii". Continuarea are dificultate mai mica decat restul traseului, dar ofera o catarare frumoasa pe o fisura iar iesirea la top (prin dreapta !) este destul de interesanta.

Lungimea traseului complet este cu putin peste 30 m, dar in cazul folosirii unei corzi de 50 m coborarea se poate face prin doua rapeluri (al doilea din topul tr. Fata Morgana).

Intentionam sa prelungesc si traseul "Fata Morgana" cu inca vreo 10 m, dar pentru moment am renuntat la idee, pentru ca portiunea de deasupra actualului top este destul de friabila, iar iesirea ar trebui facuta pe o fisura (foarte frumoasa, dealtfel) aflata mult spre dreapta fata de linia logica a traseului. Ma mai gandesc...

Accesul la faleza si o fotografie cu liniile traseelor au fost publicate in articolul precedent.

Trasee noi in Sinaia

2007-08-06T10:56:00.005+03:00

Saptamana trecuta am reusit sa-mi fac timp pentru echiparea a doua trasee din Sinaia care incremenisera in faza de proiect de mai bine de doi ani. Noile trasee sunt pe faleza pe care am facut prin anii '90 traseele Fiul Ploii si Sange si Magneziu, (am reechipat Fiul Ploii acum un an, iar pe Sange si Magneziu, pe care initial l-am urcat cu mobile, urmeaza sa pun totusi cateva spituri).

(click pentru imaginile marite)

"Pumnul de Fier", (cu linie rosie in fotografii) este echipat cu 9 spituri cu urechi Fixe, incepe la cca. 8-10 m in dreapta tr. Fiul Ploii, are cam 25 m si probabil 7+. Crux-ul este un pas cu o cheie de pumn cam dureroasa intr-o gaura, aproape de final, motiv pentru care traseul a si primit numele asta. Top-ul actual este pe un prag de la care dificultatea scade destul de mult, dar ma gandesc sa echipez totusi si cei 8-10 m pana la top-ul din "Fiul Ploii".

Celalalt traseu, "Fata Morgana" (cu linie galbena in poze) incepe putin mai la dreapta, de pe un bolovan, are cam 18 m (6 spituri), probabil gradul 8-, si are top comun cu "Pumnul de Fier". Am curatat ambele trasee atat cat mi-a permis timpul, dar este posibil sa mai trebuiasca o perie ici-colo...

Accesul la trasee: de la inceputul potecii pietruite spre Poiana Stanii se urca putin pana la prima ramificatie a acesteia. De aici, se merge pe poteca pietruita din dreapta pana la o casa (locuita !), apoi din spatele casei prin padure pe o poteca pe curba de nivel (spre Poiana Tapului ?!). Dupa cca. 5 min. de la casa veti vedea pe stanga potecii un bolovan inalt de 3-4 m. De la acesta urcati direct spre stanga prin padure pana cand faleza - ascunsa de coroanele copacilor - devine vizibila. Ultima portiune este o poteca spre dreapta pe langa perete pana la baza traseelor.

Pe aceeasi faleza vreau sa mai echipez doua trasee pe care le-am gasit si pe care am inceput sa le curat impreuna cu Radu "Tziganu" pe fatza din stanga "Fiului Ploii" (Traseele incep pe cele doua fisuri paralele aflate pe fatza din stanga hornului)

Trasee noi in Cheile Folea

2007-06-12T11:58:00.001+03:00

Intre 8 si 10 iunie am curatat si am echipat doua trasee noi in Cheile Folea (Olanesti), pe peretele din dreapta la intrarea in chei dinspre aval, in stanga peretelui pe care se afla tavanul Randunelelor. Pentru cine nu a aflat inca, cheile Folea se afla pe raul Olanesti, la 18 km (de drum forestier) in amonte de Baile Olanesti, jud. Valcea, in extremitatea nordica a Parcului National Buila Vanturarita. Cheile au devenit cunoscute cataratorilor dupa proiectul ProClimbing din 2005, cand in zona au fost echipate mai multe trasee de escalada

(click pentru imaginile marite)

Cele doua trasee au intrarea comuna (primele trei spituri), top comun, si au cate doua lungimi de 30-35 m. Pentru echipare am folosit "goujons" M10 x 90 si 52 de urechi Fixe, iar regruparile si topul sunt amenajate cu lanturi Fixe. Toate materialele au fost furnizate de firma (mea!) Verticon Alpinism Industrial. Retragerea de la top se face cu doua rapeluri de 30 m prin traseul Calypso(probabil ca ar fi indicata o coarda de 70 m, sau un maillon sau doua de sacrificiu in caz ca nu ajunge coarda pana in regrupare). Cred ca de la top se poate iesi si pe sus (cca. 60 m - nu am incercat, dar sunt arbusti si copaci pentru asigurare), apoi la stanga prin padure pana la canion (primul rapel de la un copac, al doilea de la doua spituri cu maillon )

Din cauza pamantului si a vegetatiei de pe perete, care au necesitat o curatare intensiva, traseele au fost echipate "de sus". Pentru accesul la top am urcat cu asigurari mobile canionul din stanga grotei, pe care se face retragerea prin rapel din traseele clasice din zona.

Intrarea in trasee (7) se face de pe o platforma de pietris aflata pe celalalt mal al raului (traversare pe pietre), de langa un grafitti monstruos pe care voi incerca sa-l curat data viitoare...

Prima lungime a traseului Calypso (33 m, 7) urmeaza linia diedrului aflat pe verticala intrarii pana la regruparea aflata pe un prag comod. Din regrupare incepe o grota de 7-8 m care se largeste spre iesire si are o fereastra spre o platforma de pe peretele din dreapta, deasupra unui mare bolovan. In timpul echiparii, cand a inceput ploaia ne-am adapostit toata echipa aici si am stat comod la discutii pana am putut continua lucrul la trasee.

In a doua lungime (cca. 30 m), dupa o noua portiune de diedru se traverseaza pe sub tavan (crux 8-/8!) apoi se urmeaza diedrul final pana la top. Desi pe unele portiuni fisura diedrului primeste asigurari mobile (pe care dealtfel le-am folosit pentru pozitionare in timpul echiparii), pe multe pasaje din traseu spiturile erau absolut necesare. In consecinta m-am hotarat sa echipez traseul integral cu spituri, in loc sa fac un traseu hibrid, cu echipare "minimalista". Cine o sa urce traseul o sa-si dea seama de ce.

Dupa primele trei spituri (comune), traseul Penelopa traverseaza in stanga pe sub un tavan, apoi trece direct o surplomba cu prize foarte bune (max. 7-) pana la regruparea aflata dupa 25-30 m pe fata din dreapta surplombei. O intrare mai usoara in traseu (6-) se poate face prin stanga, cu plecare dintr-o grota si cu asigurari pe bucle in clepsidre pana se intalneste linia spiturilor. Pe aceasta varianta, prima lungime poate fi urcata ca un traseu independent (7-) pana in regrupare (cca. 25 m). Lungimea a doua (35 m, 8-/8 , 15 spituri) urmeaza o fisura larga pana la un prag, apoi urca direct pe fetze pana la top.

Liniile traseelor (Calypso - linie albastra, Penelopa - linie rosie, R - regrupare)

Echipa: Laurentiu Anghel si Radu "Tiganu" Nicolae, ajutati de Valeriu "Cousteau" Mihailescu (curatirea primei lungimi din diedru, botezat Calypso dupa nava lui Cousteau !)

Sohodol - Tzancul Mic

2007-04-05T19:00:00.001+03:00

Saptamana asta am gasit (si echipat) o intrare separata pentru varianta din stanga a traseului "Alonja Viperei". Noul traseu se numeste "Liliacul" si are cam grd. 7. Pentru ca tot am trecut garla adanca pana peste genunchi si rece ca gheatza cu generatorul si echipamentul pentru echipare, am mutat si cateva spituri din Bavareza Albinutzei, care acum sunt mai utile si mai usor de asigurat. Acum Traseele din Tzancul Mic arata cam asa:
1.Bavareza Albinutzei 7-
2.Liliacul 7
3.Alonja Viperei 6+
4.Fluturasul 7+
5.Spraitzul Furnicii 7-

(click pentru imaginea marita)

Din nou despre Sohodol

2007-01-15T15:32:00.002+02:00

Pe 13 - 14 ianuarie, profitand de vremea neobisnuit de calda (10 - 12 grade !) am mers iar in Sohodol, la catarare. Cu ocazia asta am amenajat definitiv si intrarile traseelor Dintele Cheii si American Express, care aveau nevoie de ajustari pentru a optimiza traseul corzii si am reechipat traseul Alonja Viperei din Tzancul Mic. Traseul era echipat astfel incat se putea fura prin dreapta, pe un jgheab si se pierdea partea cea mai frumoasa: o fata verticala foarte tehnica. Pentru ca si incepatorii au nevoie de trasee, am echipat si varianta mai usoara din dreapta, asa ca acum, dupa trecerea pasajului (de bloc !) de la intrare se poate opta pentru varianta din stanga (7-/7) sau pentru varianta din dreapta, care nu depaseste gradul 6. Cele doua variante au top comun.

Nehoiu, Buzau - o posibila zona de catarare pe gresie

2006-11-21T10:45:00.000+02:00

In week-end, profitand de o vizita la rudele de la Paltineni, la cativa kilometri de Nehoiu, am facut o tura prin imprejurimi in cautarea posibilelor zone de boulder sau escalada. Chiar la Paltineni, in dreptul intrarii in sat (tabla cu marcajul rutier de inceput de localitate) dinspre Buzau, pe malul apei se afla un prim "obiectiv": un bolovan de gresie de 5-6 m inaltime cu cateva probleme de boulder foarte interesante.

La baza este nisip, dar un crash-pad ar fi fost util din cauza inaltimii si a unor radacini din zona de aterizare. Pentru curatarea traseelor si pentru manse in zonele cu aterizare periculoasa am batut vreo 6 pitoane in fisurile de deasupra bolovanului, asa ca o coarda de 10-15 m ar fi o idee buna daca ajungeti pe acolo.

Am stat o zi intreaga la bolovanul asta incercand cele 6-7 trasee si combinatii pe care le-am descoperit si cu siguranta o sa mai merg acolo.

Gresia este destul de solida dar in partea stanga, acolo unde sunt si traseele cele mai tari care merg in general pe fisurile verticale, trebuie curatat nisipul de la suprafata cu o perie de plastic, mai ales in zona prizelor (putine !) de picior.

Chiar peste apa de la bolovan se vede o faleza de gresie de 50-60 m inaltime foarte promitatoare.

Accesul la baza falezei se poate face pe podul rutier din aval sau pe puntea din cabluri din dreptul haltei Paltineni si apoi pe poteca de pe malul raului.

Prin padurea de pe malul celalalt am mai vazut bolovani sau mici faleze de gresie dar trebuie curatat cam mult iar gresia este destul de nisipoasa

A doua zi am plecat spre Gura Teghii si Varlaam, (spre dreapta de la intersectia de la centrala hidroelectrica, la iesirea din Nehoiu spre Brasov).

Intre localitatile Paltinis si Furtunesti am vazut inca o faleza interesanta: inalta, cu fisuri verticale si stanca solida. Singura problema este ca accesul se face prin curtile oamenilor, care ar trebui sa fie de acord ca alpinistii sa se catere pe proprietatea lor.

Daca respectivii n-ar avea nimic impotriva cred ca s-ar putea echipa vreo 10-15 trasee cu ancore chimice. Oare n-ar fi locul ideal pentru un concurs ?

Ceva mai sus pe vale am mai descoperit si alte zone cu bolovani pentru boulder sau cu stanci suficient de inalte ca sa necesite asigurare.

Un bolovan foarte interesant se afla la Varlaam, la confluenta raurilor Basca Mica si Basca Mare. Accesul se face pe drumul forestier Basca Mare, cam 200 m apoi se coboara la apa pe langa o punte din cabluri.

Alte zone numai bune de boulder pot fi gasite urcand cam 1 km pe drumul forestier care se face pe dreapta dupa Gura Teghii. Locul poate fi recunoscut cu usurinta dupa pragul din piatra (baraj) construit la intrarea pe vale.

Trasee noi in Sohodol

2006-10-04T12:18:00.002+03:00

Cheile Sohodolului se afla la cca. 15 km de Targu Jiu, pe raul Sohodol in amonte de comuna Runcu.

In chei existau cateva trasee pitonate cu multi ani in urma, dar echiparea de trasee de escalada a inceput abia in 2003.

In vara (2006) impreuna cu Daniel Burcea si cu o echipa de participanti la cursul de initiatori de alpinism am echipat inca 19 trasee cu ocazia trofeului Wild Climb.

Week-end-ul asta (1 oct.) am reechipat impreuna cu Radu Nicolae traseul Dintele Cheii (dupa ce am daramat o multime de bolovani instabili). Acum traseul masoara 27 de metri, are cam 6 + si este echipat cu 12 spituri + top-ul.

Dl. Nicolae Gagiu (Gau) din Tg. Jiu care a pitonat "Dintele Cheii" si "Eu si lumea" acum 30 de ani a fost foarte bucuros ca traseele lui au fost reechipate.

Tot in Dintele Cheii am mai deschis o linie foarte interesanta intre "Orient Express" si tr. Dintele Cheii, cu care are top comun. Traseul se numeste "American Express" si are cam 8+/9- (crux-ul este la prima surplomba) si 27 m (este nevoie de coarda de 60 m). Din cauza baltii care se formeaza vara la baza stancii am echipat doua intrari: cea directa, comuna cu "Dintele Cheii" (stanga) si una ocolita, comuna cu "Orient Express" (dreapta).

In Tzancul Mic, dincolo de apa in aval de Dinte, am echipat traseul Fluturasul, intre traseele 2 si 3. Traseul are cam 7+, 15 m, are top comun cu traseul 3 si are 6 spituri.

In prezent in Sohodol sunt 74 de trasee de escalada cu dificultati cuprinse intre 5+ si 10+(?) iar potentialul zonei permite echiparea a sute de trasee.