26 septembrie 2007

Un nou sector de escalada in Sohodol: "Scoala"

Pentru echiparea traseelor de escalada ai nevoie de multa experienta, iar de la un anumit nivel nu te mai intereseaza decat traseele care constituie o provocare reala. Din aceasta cauza se echipeaza foarte putine trasee usoare, iar incepatorii se vad nevoiti sa urce mereu - pana la lustruirea prizelor - aceleasi putine linii adecvate nivelului lor. Acesta a fost motivul pentru care m-am apucat sa echipez in Sohodol un nou sector de escalada care ofera cateva linii cu grade intre 5+ si 7-. Faleza se afla la cca. 100 m de la ghereta de langa podul de la intrarea in chei, pe malul celalalt al raului si se numeste "Scoala". (click pentru imaginea marita)

Noile trasee au intre 15 si 20 m (max. 8 spituri) si se numesc:
1. Extemporal 6+ Intrare pe o zona cu aparentza friabila dar cu prize solide, apoi se continua pe o fisura verticala, intr-un diedru.
2. Teza 7- Incepe la 3-4 m in dreapta tr. Extemporal si se desfasoara pe un diedru destul de dificil.
3. Corijenta 5+ Un traseu destul de usor dar nu lipsit de probleme, are top comun cu tr. Teza. Atentie, la inceput stanca este putin friabila !
4 Examen 6+ Traseul urca direct pe fatza din dreapta falezei si are cativa pasi foarte tehnici.

In stanga falezei urmeaza sa mai echipez cel putin doua trasee care, desi trec peste un mare tavan, nu vor depasi gradul 7. Pentru moment le-am urcat in mansa dar nu le-am echipat, pentru ca mai intai trebuie sa daram niste bolovani instabili care par gata sa cada in orice moment si de data asta nu am avut cu ce.

16 septembrie 2007

Faleza "Fiul Ploii" - Sinaia

Linia traseului (de la al 3-lea spit in sus) Ca "recuperare activa" dupa o tendinita capatata recent la antrenament am mers din nou la Sinaia sa continui echiparea traseelor de la faleza "Fiul Ploii". De data asta am echipat traseul "Sange si magneziu", pe care il urcasem prin '92 cu asigurari mobile. (La prima ascensiune m-am taiat la mana intr-o priza prea ascutita si am manjit prizele cu sange si magneziu, de unde si numele traseului)

Traseul are cam gradul 7, 20 m si incepe la baza hornului aflat la cca. 10 m in dreapta intrarii in tr. Fata Morgana printr-o traverare spre stanga pe un prag pana in dreptul primului spit.

Initial am urcat traseul prin horn, dar noua linie echipata cu spituri, nefiind dependenta de fisurile pentru nuci, este mai interesanta: dupa fisura initiala, traseul urca pe muchia din stanga hornului, revenind in horn abia in treimea superioara.

De asemenea, am prelungit traseul "Pumnul de fier" cu inca 5 spituri, pana la top-ul din "Fiul Ploii". Continuarea are dificultate mai mica decat restul traseului, dar ofera o catarare frumoasa pe o fisura iar iesirea la top (prin dreapta !) este destul de interesanta.

Lungimea traseului complet este cu putin peste 30 m, dar in cazul folosirii unei corzi de 50 m coborarea se poate face prin doua rapeluri (al doilea din topul tr. Fata Morgana).

Intentionam sa prelungesc si traseul "Fata Morgana" cu inca vreo 10 m, dar pentru moment am renuntat la idee, pentru ca portiunea de deasupra actualului top este destul de friabila, iar iesirea ar trebui facuta pe o fisura (foarte frumoasa, dealtfel) aflata mult spre dreapta fata de linia logica a traseului. Ma mai gandesc...

Accesul la faleza si o fotografie cu liniile traseelor au fost publicate in articolul precedent.