24 aprilie 2009

Varassova, Grecia - 13-20 aprilie 2009

Distanta: 1200 km (Bucuresti - Giurgiu - Sofia - Thessaloniki - Larissa - Lamia - Amfissa - Antirrio - Kryoneri)
Taxe: 6 Euro podul de la Giurgiu, 5 Euro vinieta pentru Bulgaria si vreo 10 Euro taxe de autostrazi in Grecia (totul x2)
Camping: gratuit, pe plaja de la baza peretilor.
Cumparaturi: magazinele din satul Galata (2 km) sau supermarket-urile din Messolongi (15 km)
Topo: gratuit, de la restaurantul Vratsos, langa plaja.
Catarare: calcar exceptional, cca. 150 de trasee de toate felurile (sport, trad, mixte) cu dificultati de la 5 la 8b. Multe dintre traseele lungi (6-7 lungimi) au spituri doar in regrupari si uneori cateva spituri pe lungime, doar acolo unde nu se pot monta asigurari mobile. Chiar si unele trasee de escalada impun folosirea protectiilor mobile, acolo unde echipatorii au considerat ca spiturile nu sunt necesare. Mie mi s-a parut ca in topo traseele sunt serios subcotate, dar poate ca este doar impresia mea.

In ultimul timp, zona nu prea mai este frecventata de cataratorii greci, care prefera sa se catere in insule, singurii vizitatori fiind amatorii de trad. Din aceasta cauza (si probabil si din cauza ploilor din primavara asta) in multe trasee a cam crescut vegetatia.


Plaja de la Kryoneri, cu locul de camping


Jurnal partial


... doar chix-urile, din care am avut mai mult de invatat decat din traseele reusite

Prima zi... Un traseu usor din peretele vestic, pentru acomodare: Molon Lave. VI-, 3 lungimi (110 m), 5 spituri, regrupari echipate.
Intru pe un uluc sapat de apa pe o placa aproape verticala, trec un tavanel si continui pe niste fisuri cu chei de degete care ma fac sa ma intreb daca nu am gresit traseul... parca era doar VI- ?! Traversez oblic dreapta spre regrupare si ma hotarasc sa leg primele doua lungimi (deh, semicorzi de 60 de metri!). Mai sus, pe o fatza aproape verticala gasesc un spit, dar incep sa nu mai inteleg nimic: in afara de o rigleta intepata pentru maini, peretele e "geam". Ceva mai sus si mai spre dreapta este o fisura plina de balarii si de bolovani, iar undeva deasupra ei se zareste regruparea.

Ma gandesc la felul in care o sa treaca secundul meu (Roxana) pasajul asta de "VI-" care bate spre VII si strecor o injuratura printre dinti la adresa aluia care a cotat traseul. Dar pasajul este frumos: stangul la aderenta, dreptul langa maini si ridicare la echilibru spre o scursa de pe marginea fisurii inierbate.

Ne adunam in regrupare, dar vremea a inceput sa se strice si sta sa ploua. Ma pregatesc si plec totusi, din nou pe un uluc superb pe mijlocul unei fetze. Cinci metri mai sus, pun un Big Bro #2 in ulucul adanc, cu fetze paralele (am luat doua BigBro cu mine pentru ca un topo de pe net zicea ceva de friend-uri nr.4 si 5, dar nu am friend-uri atat de mari) si... incepe ploaia !

Cu ochii la diedrul tentant care urmeaza, imi spun ca o sa se opreasca, iar calcarul se usuca repede. Ma mint in zadar! Ploua, stanca este deja uda, norii se tot aduna, asa ca scot protectia si ma descatar cu greu pe prizele alunecoase inapoi in regrupare. Rapel, cort, bere ! Restul zilei ploua...

In trad, descatararea este o tehnica utila. Trebuie sa ma antrenez sa descatar pasaje.
Ar fi trebuit sa cobor atunci cand am vazut ca se strica vremea, nu sa astept pana cand a inceput ploaia.






Peretele vestic din Varassova (30 de trasee de 3-7 lungimi)


Ziua a... cata ?! Iarasi in peretele vestic, pentru traseul "Gonia", pe care mi l-a recomandat un catarator grec. Gradul VI, 3 lungimi (120 m), fara spituri, dar cu regrupari echipate. Topo-ul zice ca traseul incepe pe un diedru usor de gr.V. Nu-mi place pe acolo, e plin de buruieni. La dreapta este un diedru curat care pare sa ajunga spre aceeasi regrupare, asa ca intru pe el. Fisura ia nuci, ceva mai sus intra si un friend, dar catararea este cam de gradul VII-. Macar stanca este curata...

Traversez stanga peste muchia diedrului, mai urc o fatza si ajung in regrupare. Cand ma uit la jungla de dedesupt, ma felicit ca n-am luat-o pe traseul normal. A doua lungime merge tot pe un diedru vertical (de fapt "Gonia" inseamna diedru), dar fisura este uda, plina cu pamant si iarba si nu vad unde as putea pune protectii. Ma hotarasc sa ies iarasi din traseu si urc pe fatza din dreapta a diedrului. O vreme imi merge: sunt ceva prize, gasesc vreo doua fisuri care iau nuci mici si ajung pe un prag unde ma odihnesc si mai pun un friend. Sapte-opt metri mai sus, mi sa infunda... Prizele incep sa dispara, asigurari ioc, pragul de jos ma asteapta primitor...

Gasesc doua fisurele cam murdare si nu destul de adanci, le curat cat pot cu extractorul de nuci si egalizez un Micro-Wallnut si un BallNut #1. Nu prea par solide, imi trece prin minte ca nu mi-as agata nici palaria de chestia asta... Reusesc sa mai adaug la combinatie inca un BallNut #2 si asigur cu un "Screamer". Ma uit ce urmeaza, dar cea mai apropiata posibilitate de asigurare vizibila este o fisura care pare ca ar lua un friend, la vreo 10 m mai sus, iar prizele pe care as putea ajunge acolo... mai mult le intuiesc decat le vad. E prea riscant... M-am intzepenit! Pun o bucla pe un colt de calcar cat un deget, ma las usor in ea si... stau.

Ma gandesc sa fac rapel pe una dintre semicorzi in timp ce Roxana ma asigura pe cealalta, dar ideea ca mi-as putea lasa pretioasele protectii in traseu ma face sa mai studiez pasajul, poate gasesc ceva prize, ceva posibilitati pentru alte asigurari. Trag de timp si ... in regruparea de sus apare cealalta echipa a "expeditiei" (Geo si Camelia)care coboara din traseul de alaturi. Fericit ca macar nu pierd echipament, ii rog sa-mi trimita o coarda si termin lungimea cu asigurare de sus.

Pe drum, trec un pas de VII dupa care dau o palma la plesneala dupa colt, unde sper sa gasesc o priza. Este ! Scursa, alunecoasa, incomoda... ma pozitionez la limita si ma intind "la intuitie" deasupra, unde dau de o rigleta. Ma uit unde as fi putut asigura, dar nu se vede nimic... Bine ca n-am incercat sa ma catar pe acolo cu protectiile acelea firave... Ma gandesc ca daca nu ma blocam as fi urcat un traseu in premiera si ii gasesc si un nume: A-Gonia. Poate data viitoare, acum coboram...

Atunci cand te blochezi intr-un pasaj este mai bine sa renunti, in loc sa-ti asumi riscuri inutile.
Este bine sa stii cum sa te retragi in siguranta din locul in care te-ai blocat si nu trebuie sa eziti sa construiesti o ancora de rapel solida, chiar daca asta inseamna sa lasi mai mult echipament in perete.


Dealtfel, in cazul asta n-ar fi fost nicio pierdere. Daca nu as fi primit o coarda de sus, a doua zi as fi putut urca traseul de alaturi, iar la retragere recuperam si protectiile lasate in perete.





Peretele de deasupra plajei, la doua minute de locul de campare
In treimea din stanga, echipa noastra in traseul Skala


Alta zi, alt traseu...(conform planului, dimineatza un traseu trad mai lung, dupa amiaza trasee sport sau trad-uri scurte)
De data asta aleg "Efivia" VII-, 4 lungimi, 10 spituri (4 in prima lungime si cate 2 in urmatoarele) si regrupari echipate. Traseul este in peretele de langa plaja si merge doua lungimi oblic dreapta (crux-ul este intr-a doua lungime), apoi traverseaza stanga o lungime intreaga pentru a ajunge la baza unei fisuri largi si usor surplombate, pe care merge ultima lungime. Imi aleg echipamentul mai mult cu gandul la fisura finala: friend-uri si hex-uri mari, un set de nuci si adaug cateva friend-uri mici, "just in case".

Prima lungime este o fatza compacta de 25-30 m, plina de prizele caracteristice din zona, care par lipite cu mistria. Cele 4 spituri sunt suficiente, chiar daca distantele sunt destul de "run-out". Oricum, altceva nu se poate folosi. Asigur regruparea si ma hotarasc sa profit din nou de cei 60 m ai semicorzilor si sa leg primele doua lungimi. Continuarea incepe "bine"... o traversare destul de tare, descendenta dreapta, apoi sus pe un soi de jgheab oblic cu catarare "la presiune" pe care cu greu gasesc un loc pentru un hex intr-o gaura. Ceva mai sus pun o bucla cu un nod glisant dupa un colt de calcar, adaug (pentru psihic) o nuca intr-o alveola "gaura cheii" si mai dau un "run-out" pana in pozitia de odihna de sub crux.

Pasajul surplombat si lipsit de fisuri este asigurat cu un spit, dar acesta este ceva mai sus, ar trebui asigurat din pas... Urc, il asigur si ma descatar sa ma odihnesc, apoi ma angajez hotarat in trecerea surplombei. Ma gandesc cosmopolit: Gradu' sapte minus "my ass !", dar macar am spit...

Ajung in regrupare exact cand incepeau sa se intinda corzile si incantat o filez pe Roxana, in timp ce ma uit cu jind la fisura finala... arata superb... seamana putin cu bavareza din Lupul cel Rau... Abia astept!

Imi revin brusc din reverie atunci cand Roxana ajunge in regrupare terorizata de pendulurile pe care le-a riscat venind secund pe o lungime oblica atat de rar asigurata si ma anunta categoric: "Eu nu ma catar mai departe!" Fac o incercare sa o conving "Dar asta a fost lungimea cea mai tare, de aici e usor...", dar lungimea urmatoare este o traversare pe buza unei surplombe, din nou cu risc de pendul, asa ca raspunsul e ferm: "Coboram! Pune de rapel!"

Asta e, catararea se face in echipa... Coboram si mergem la cort. Restul zilei este pauza, asa ca incep o conversatie despre traseu cu prietenii mei Justerini & Brooks. E si maine o zi...

Oricat de mult ti-ai dori sa continui catararea pe un traseu, daca partenerul iti cere sa coborati, respecta-i decizia!




Cu toate chix-urile, am urcat totusi o gramada de trasee. Zona este atat de frumoasa incat nu m-am indurat nici macar sa iau ziua de pauza pe care o programasem. Asta s-a vazut in ultima zi, cand gradul VII parea X, mainile imi atarnau dureroase, iar papucii se transformasera in menghine. Dar trebuia "sa-mi fac plinul" pana la toamna, cand mergem din nou la Varassova...