10 octombrie 2010

Intalniri internationale de catarare traditionala - 2010

Anul acesta, Federatia Romana de Alpinism si Escalada mi-a oferit ocazia de a participa la doua intalniri internationale de catarare traditionala desfasurate in doua zone complet diferite: “International Sea Cliff Climbing Meet”, organizata de British Mountaineering Council (B.M.C.) intre 9 si 16 mai in Cornwall si “Trad Climbing International Meeting 2010” organizata de Clubul Alpin Academic Italian (C.A.A.I.) intre 19 si 25 septembrie in Valle Dell’Orco, din Parcul National Gran Paradiso din Piemont.



In Cornwall, zonele de catarare sunt raspandite pe zecile de faleze marine aflate pe malurile peninsulei Penwith. In general, traseele nu au mai mult de 2 -3 lungimi de coarda iar tipurile de roci pe care se afla acestea – granit, “greenstone” sau “keelas slate” (o varietate locala de ardezie) – permit folosirea protectiilor mobile, care sunt singurele mijloace de asigurare acceptate atat pe parcursul catararii cat si pentru amenajarea regruparilor. Din aceasta cauza, cu foarte rare exceptii, in trasee nu exista spituri sau pitoane, iar capul de coarda isi monteaza protectii mobile pe masura ce se catara.

Faleza Bosigran


Adesea, posibilitatile de asigurare sunt destul de rare sau destul de marginale, ceea ce imprima catararii un caracter foarte angajat. Cu toate acestea, absenta posibilitatilor de montare a protectiilor mobile nu justifica in mod automat montarea unui spit sau baterea unui piton, asa cum se procedeaza in alte zone, ci mai curand reprezinta o provocare pentru capul de coarda.

Acesta trebuie sa-si asume catararea fara protectie a pasajului respectiv - ceea ce poate insemna inaltimi de cadere destul de mari sau uneori chiar riscul de cadere pe sol – sau sa renunte la ascensiune.

Din aceasta cauza, sistemul britanic de apreciere al dificultatii traseelor tine cont atat de angajamentul necesar pentru reusita ascensiunii (gradele adjectivale - de la Moderate la Hard Very Severe, urmate de Extreme de la 1 la 11)cat si de dificultatea tehnica a catararii, pentru care se foloseste scala UK. Aceasta arata la fel ca si scala frantuzeasca - o cifra urmata de litera a, b sau c - dar gradele difera destul de mult (de exemplu, 5b UK este cam F6b).

Doua dintre traseele urcate pe faleza Kenidjack - Roca este "Keelas slate", un soi de ardezie.

De cele mai multe ori, accesul la traseele de pe falezele marine se face prin descatarare prin locurile mai putin dificile sau prin rapel, iar planificarea ascensiunilor trebuie sa tina cont de orarul mareelor, care adesea pot inunda zonele de la baza traseelor.

Catararea din Penwith are o lunga traditie - prima ascensiune cunoscuta a unui traseu a fost facuta in 1858 – iar cataratori ca Joe Brown, Frank Cunnings sau Pat Littlejohn, care au contribuit la dezvoltarea zonelor de catarare sunt cunoscuti si respectati de intreaga comunitate.

Prima lungime de coarda din Thin Wall Special - E1 5b, la Bosigran



Intalnirea “trad” din septembrie s-a desfasurat in Valle dell’Orco, o vale alpina - Ceresole Reale, comuna care a gazduit intalnirea, se afla la cca. 1600 m altitudine - aflata in Parcul National Gran Paradiso din Piemont. Pana la sfarsitul anilor ’60, peretii din gneiss aflati pe versantii vaii Orco si ai vailor adiacente au fost ignorati complet, in favoarea ascensiunilor alpine “adevarate”.

Primele trasee din zona sunt deschise abia la inceputul anilor ’70, iar pe parcursul urmatoarelor patru decenii valea a devenit o zona importanta de catarare de interes international. Astfel, noul ghid de catarare al lui Maurizio Oviglia, tiparit in 2010 inventariaza 39 de faleze pe care se afla sute de trasee.


Peretele Caporal

In general predomina catararea pe fisuri in care se pot monta protectii mobile (cea mai dificila dintre acestea este deja celebra “Green Spit” 8b urcata liber de Didier Berthod), dar unele trasee trec peste fetze compacte in care singurele asigurari posibile sunt spiturile.

Din pacate, in multe trasee exista spituri chiar daca alaturi de acestea sunt fisuri in care se pot monta protectii mobile solide. Unele dintre acestea (si probabil si pitoanele din traseele clasice) au fost montate la premiera, dar cele mai multe sunt urmarea actiunilor de “retro-bolting”.


Torre di Aimonin

Accesul la baza traseelor de catarare implica urcusuri abrupte prin padure si bolovanis, dar de regula acestea nu dureaza mai mult de jumatate de ora, iar in general coborarea la terminarea traseului se face prin rapeluri folosind ancorele amenajate cu spituri.

Traseul Incastromania



Cu toate ca aceste doua zone de catarare sunt atat de diferite, intre ele exista totusi o legatura subtila. La inceputul anilor ’70, stilul britanic de catarare traditionala - in care capul de coarda nu foloseste protectii fixe (spituri, pitoane) ci doar protectii mobile sau naturale, pe care le monteaza pe parcursul ascensiunii – a fost importat in Yosemite Valley, U.S.A., ceea ce a determinat aparitia curentului “clean climbing”: protectiile mobile devin noul standard, pitoanele si spiturile sunt folosite din ce in ce mai putin, iar cei care inca mai recurg la acestea sunt acuzati de “bad style”.

In Italia, tot la inceputul anilor ’70, Gianpiero Motti elaboreaza filosofia “Il Nuovo Mattino”, care aduce catararea “alpina” pe peretii mai accesibili, dar mai putin “gloriosi” aflati in vaile ignorate pana atunci. Inspiratia pentru acest tip de catarare – al carei scop era dificultatea propriu-zisa si nu atingerea unui varf sau a unei creste – era data de informatiile provenite de peste Atlantic.

Traseele din Yosemite aprindeau imaginatia celor mai buni cataratori italieni ai vremii care adopta stilurile de catarare practicate acolo, iar peretii pe care se deschid noile trasee din Valle Dell’Orco primesc nume care arata acest lucru: Sergent si Caporal sunt aluzii la faimosul El Capitan.

Totusi, multe dintre traseele din aceasta perioada sunt deschise intr-un stil hibrid, in care se folosesc pentru asigurare protectiile mobile specifice curentului “clean”, dar si pitoanele mostenite din “alpinismul eroic” sau spiturile care incepusera deja sa fie folosite in traseele din Alpi.

Desigur, in Valle dell’Orco (la fel ca in Yosemite), existenta a doua tendinte complet diferite in asigurarea traseelor – protectii mobile vs. spituri – a dus la dispute acerbe, care pe langa discutii inflacarate intre cele doua tabere, s-au manifestat si prin interventii brutale asupra traseelor. In ambele zone stanca poarta urmele “razboiului spiturilor”, care au fost scoase de unii, montate din nou de ceilalti, scoase din nou, doar ca sa fie puse iarasi la loc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate de catre autorul blogului, iar "anonimele" sunt respinse din principiu. Daca vrei sa comentezi trebuie sa te prezinti.