18 februarie 2011

Catarare de dragul catararii

Competitia specifica escaladei sportive (care a contaminat incet-incet si celelalte discipline) a inceput sa perverteasca felul in care vezi catararea. Pe nesimtite, ai ajuns sa nu te mai cateri pentru tine, ci pentru ceilalti.

Muncesti din greu pentru a fabrica si a intretine o imagine pe care vrei sa o proiectezi pentru a-ti satisface Ego-ul: trebuie sa te arati "mai tare" decat cataratorul X, urci traseul Y pentru ca restul cataratorilor sa te admire, "faci" gradul Z ca sa rupi gura targului...

Desigur, in aceste conditii, trebuie sa-ti trambitezi ascensiunile pe forumuri, pe Facebook, pe 8a.nu, pe blogul personal (la fel ca blogul asta !) pentru a-ti intretine iluzia ca exista cineva caruia ii pasa cat de cat de felul in care te cateri tu sau cineva care s-a lasat pacalit de minciuna pe care ai construit-o si care te invidiaza sau te admira pentru realizarile tale mediocre.

De multe ori, nevoia de a construi o imagine "infrumusetata" te face sa incalci regulile stilului si eticii si sa deformezi relatarea performantelor tale. Adica sa minti ! De ce nu, daca asta te poate ridica in ochii celorlalti? Nu are cine sa te prinda, n-a vazut nimeni ca pe traseu te-ai "odihnit" in cateva bucle, ca in pasajul de care nu reuseai sa treci ai mai sapat o priza, ca acolo unde iti era frica de cadere ai mai montat un spit...


Toate astea nu mai au nicio legatura cu spiritul catararii si chiar daca nu te recunosti in personajul descris mai sus (esti sigur ?!), probabil ai observat deja cataratori care se comporta in acest fel, pentru ca este vorba despre o adevarata epidemie !


Pentru repararea situatiei actuale, este necesar sa schimbam felul in care vedem lucrurile si sa ne revizuim sistemul de valori. Pentru aceasta, trebuie sa ne amintim ca in postura de cataratori ne place sa ne punem la incercare capacitatile rezolvand problemele pe care ni le pune stanca, iar traseul de catarare este doar terenul de joc pe care incercam sa ne depasim limitele. Nici stanca si nici ceilalti cataratori nu sunt adversarii nostri in aceasta lupta. Ce fel de realizare ar fi sa invingem o bucata de stanca inerta si lipsita de inteligenta !? Si in ce fel te-a facut mai bun faptul ca astazi te-ai catarat mai bine decat un alt catarator ?

Din aceasta perspectiva, coborarea traseului la nivelul nostru prin modificarea stancii sau a conditiilor de asigurare si incalcarea "constrangerilor" stilului pe care ni l-am propus pentru traseul respectiv depreciaza experienta catararii, pentru ca in mod evident, in acest fel nu rezolvam problemele, ci doar le evitam. Trebuie sa devenim constienti ca o ascensiune finalizata in acest fel nu poate fi considerata o victorie, ci reprezinta mai curand o infrangere a cataratorului in lupta cu el insusi.

Singura cale onorabila pentru atingerea scopurilor noastre de autodepasire ramane confruntarea directa si cinstita cu provocarile pe care ni le arunca stanca. Daca in prezent nu reusesti sa te ridici la nivelul unui anumit traseu, nu te grabi sa renunti la stilul pe care ti l-ai propus si nici nu lasa orgoliul sa te determine sa incalci etica prin coborarea traseului la nivelul tau, ci mai curand renunta pentru moment la ascensiune.

Antreneaza-te, capata experienta, procura-ti echipamentul necesar si vino inapoi atunci cand vei considera ca esti pregatit pentru traseul respectiv. Catara-te de dragul catararii! Satisfactiile unei asemenea ascensiuni, pentru reusita careia nu va trebui sa cobori stacheta standardelor pe care ti le-ai impus, vor fi pe masura eforturilor tale de a deveni un catarator mai bun.

9 comentarii:

  1. Laurentiu, ai dreptate.de cativa ani m-am indepartat de comunitatea de cataratori tocmai din cauza acestei disperari pe care o observam in jurul meu(facebook, 8a.nu, discutii).problema este ca mie mi se pare ca acesti oameni se agata de catarat ca sa-si ascunda frustrari grave din viata de zi cu zi.daca ai curiozitatea sa "demontezi" un astfel de personaj, observi ca viata lui reprezinta de fapt imaginea lui in ochii altora (cataratori).cand esti un nimeni in viata de zi cu zi, un om obisnuit, se pare ca pentru multi aceasta mica lume ofera o sansa la glorie, falsa si efemera.suntem niste "nimeni" si in materie de performante,la noi cativa se screm pe 8b-uri si si-ar vinde si sufletul pentru grad iar in afara, adevaratii cataratori, oameni obisnuiti, umili, relaxati, pasionati de miscarea pe verticala fac cu usurinta precum stim 9a+, 9b.asta e, astia suntem...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa nu dramatizam, au si "ei" gradistii lor. E doar o moda pe care multi au imbratisat-o dintr-un motiv sau altul - nu cred ca frustrarea e motivul tuturor.
    Oricum frumos articol, mie mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
  3. De acord, Laurentiu, cu ceea ce spui....cred ca orgoliul este cel "care-i mana" in aceasta "lupta".
    Bucuria catararii este lasasata mai la urma :(

    Zile senine,
    Gabi Colea

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar, se simte destul de multa vanitate in jur. Din pacate, aceasta ajunge usor, usor, si la poalele muntilor sau chiar ceva mai sus. M-ar bucura ca cei mai multi sa catere de dragul catararii, dar cred ca mediul este deja usor infestat. Probabil si faptul ca articolele necesare catararii sunt mai accesibile decat in trecut. Ceea ce este si mai trist insa, este faptul ca sunt cataratori care atunci cand se intalnesc la catarat, nu (mai) stiu sa se salute intre ei cu un simplu "Buna ziua" sau macar "Salut".
    Fain articol Laurentiu.

    Toate cele bune.
    Cristi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim5:30 p.m.

    Ei da.....ma intreb daca e autocritica sau critica pt alti...
    E usor pt oricine sa aiba principii de viata dar cei care au principii si le si respecta sunt foarte putini in lumea noastra! Rezultatul se vede in toate domenile nu numai in escalada sau alpinism!Aceste activitate reflecteaza perfect schimbarile sociale si de mentalitate din ultimii decenii. Atat! Unii cheama asta evolutie...altii regresie!
    Dar e foarte ciudat sa citesc un articol de agest gen venind de pe un blog personal de reclama personala...
    Asta se cheama paradox, nu?
    Oricum ar fi, alpinismul si/sau cataratul sunt activitati pe deplin inutile care alimenteaza dezvoltarea egoului si deforamarea personalitatii...in cele mai multe cazuri intr-o directia negativa!
    Ca dovada poate sa fie considerata chiar si blogul asta sau oricare alt blog...
    Dar articolul e bun.....

    leslie

    RăspundețiȘtergere
  6. Leslie, de la mine asa se vad cataratorii actuali, iar articolul asta reflecta amaraciunea mea pentru felul in care a degenerat spiritul catararii.Acum 30 de ani lucrurile stateau altfel, iti amintesti ?
    Altfel, blogul asta nu este "de reclama personala" pentru ca nu intentionez sa ma vand, nu vreau sa fac impresie buna, nu am nimic de dovedit nimanui, nu caut recunostere sau celebritate. In general, ce scriu aici este in genul "am vazut un film bun, mergeti sa-l vedeti si voi", ceea ce tine mai mult de pasiune decat de orgoliu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim1:41 a.m.

    DA! Acum 30 de ani lucrurile stateau altfel...Dar esenta si motivatia personala al alpinistilor era la tot fel dupa parerea mea. Tot asa era defapt dar cu culori diferite corespunzatoare al perioadei, de asta unii vad diferit din prizma prezentului!
    Acum 30 de ani si eu credeam ca stilul, etica sunt supreme si determinante si ca conteaza mult. Astazi sunt mai reticent cu din astea, chiar si daca am stilul si etica personala pe care o respect la orice pret!
    Stilul si etica sunt arbitrare ca bunul si raul! Nu este un stil mai bun sau mai putin bun in alpinism, este doar o vointa motorizata de ego de a reusi ceva!
    Toata lumea cauta reusita, celebritate sau recunoastere,eu cred ca nu e cinstit cel care spune contrarul...sau nu se cunoaste?!
    Pasiunea este un lucru foarte complex si larg. Eu cred ca pasiunea se traieste in interior si singur, departe de stadion si de teatru...precum si de bani! Adaptarea pasiunii pt prezentarea ei in public, nu mai tine de pasiune dupa parerea mea! Nu sunt singurul care crede asta si nu numai in domeniul alpinismului exista aceasta filozofie.

    In rest...acum 30 de ani aveam numai 20 de ani......

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, si eu implinesc 50 de ani anul asta... O fi din cauza varstei ca amandoi incercam sa parem mai intelepti decat suntem si sa dam lectii celor care nu gandesc la fel ca noi ?

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt moderate de catre autorul blogului, iar "anonimele" sunt respinse din principiu. Daca vrei sa comentezi trebuie sa te prezinti.