28 ianuarie 2012

Tranzitia de la escalada sportiva la catararea libera traditionala

Pentru ca m-am hotarat sa organizez periodic niste cursuri de catarare traditionala curata (cu protectii mobile), mi s-a parut potrivit sa public si aici un articol din site-ul meu despre catararea traditionala despre ceea ce consider eu ca presupune invatarea acestui stil de catarare.



Initierea in catarare a multora dintre cataratorii din noile generatii a avut loc cel mai probabil in mediul controlat al unei sali de escalada, pe un panou cu prize artificiale, iar mai tarziu, primele ascensiuni pe stanca ale acestora s-au desfasurat pe linii de escalada sportiva amenajate in asa fel incat sa se elimine (pe cat posibil...) orice risc de accidentare.

Desigur, in aceste conditii, daca totusi cataratorul se accidenteaza, vina nu poate fi a lui, ci este atribuita dupa caz, fie personalului salii de escalada care n-a luat toate masurile pentru prevenirea accidentului, fie echipatorului traseului, care n-a avut grija de siguranta sportivilor, fie celui care fila coarda (care in treacat fie spus, nu este privit ca un coechipier ci mai degraba ca un fel de accesoriu al cataratorului, care "presteaza" serviciul de a-l asigura pe acesta).

Pe parcursul unei asemenea evolutii, cataratorul sportiv capata convingerea ca traseul de catarare este un spatiu lipsit de pericole, in care capul de coarda nu are nicio responsabilitate in privinta sigurantei proprii, singura lui preocupare trebuind sa fie rezolvarea problemelor pe care le pune catararea propriu-zisa.

Mai mult, chiar si conditiile de utilizare in siguranta a echipamentului necesar sunt bagatelizate, pentru ca in principiu, tot ce ai nevoie sa stii este cum sa-ti pui hamul, cum sa te legi in coarda si cum sa treci coarda in sensul corect prin carabinierele buclelor montate pe traseu (si oricum, daca faci vreo greseala, este de datoria partenerilor tai de catarare s-o observe si sa-ti atraga atentia).

In acest fel, catararea ajunge sa inseamne doar executarea unor succesiuni de miscari gimnastice a caror complexitate este sintetizata abstract in "gradul de dificultate al traseului", iar angajamentul cataratorului se raporteaza doar la improbabilitatea perceputa de acesta pentru reusita anumitor actiuni de pe parcursul ascensiunii.

Din aceasta cauza, pentru ca un catarator format in spiritul escaladei sportive sa inceapa sa practice stilul traditional, el va trebui sa treaca printr-o perioada de tranzitie, care presupune transformari radicale ale felului in care priveste catararea.

Un asemenea catarator va trebui sa-si asume pe deplin responsabilitatea pentru siguranta sa si a echipei de coarda, in loc sa o transfere catre cel care a amenajat traseul, asa cum era obisnuit din escalada. In aceste conditii, el va fi pus in situatia sa evalueze pericole obiective pe care inainte nu avea motive sa le ia in considerare si va trebui sa se confrunte cu riscuri care prin definitie nu exista in escalada sportiva.

Pentru parcurgerea in siguranta a traseelor de catarare traditionala, cataratorul va trebui sa invete sa foloseasca diferite piese de echipament specifice acestui stil (numeroase tipuri si modele de protectii mobile, bucle din chinga si din cordelina, semicorzi, etc.) pentru care va trebui sa cunoasca temeinic caracteristicile constructive, domeniul de utilizare, calitatile si limitele lor, pentru a le putea integra in mod eficient in sistemul de asigurare.

De asemenea, cataratorul care abordeaza stilul traditional va trebui sa invete sa-si distribuie atentia intre dificultatile tehnice ale catararii - singurul lucru asupra caruia trebuia sa se concentreze in escalada - si descoperirea posibilitatilor de asigurare, alegerea protectiilor adecvate si montarea corecta a acestora, dirijarea corzilor si alte asemenea elemente care conditioneaza siguranta si eficienta catararii.

Toate acestea afecteaza si caracterul catararii propriu-zise: daca in escalada sportiva catararea este continua si rapida, iar ascensiunea unui traseu de 20 - 25 m inseamna in general cateva minute de eforturi intense, in catararea traditionala, parcurgerea aceleiasi distante poate dura chiar si cateva zeci de minute, datorita timpului necesar pentru montarea asigurarilor.

In acest caz, rezistenta si anduranta, tacticile si strategiile folosite si capacitatea de economisire a energiei printr-o tehnica de catarare cat mai eficienta devin extrem de importante pentru reusita ascensiunii, iar antrenamentul cataratorilor de trad va trebui sa fie modelat in consecinta pentru dezvoltarea acestor abilitati specifice.

O alta etapa necesara in procesul de tranzitie spre stilul traditional este invatarea tehnicilor de catarare pe fisuri. Acestea sunt folosite foarte rar in catararea sportiva, dar sunt absolut necesare in traseele de trad, care de cele mai multe ori urmeaza sisteme de fisuri care ofera posibilitati pentru montarea protectiilor mobile si pentru inaintare.

Toate aceste transformari necesare (si multe altele, pe care nu le-am enumerat aici) pot constitui tot atatea obstacole care sa impiedice iesirea din confortul mental si siguranta oferite de spiturile din traseele de escalada sportiva spre aventura, angajamentul si libertatea catararii traditionale. La aceste obstacole se adauga dificultatea procurarii protectiilor mobile, pretul ridicat al acestora si procesul de invatare necesar pentru utilizarea lor in siguranta.

Nu toti cataratorii sunt capabili sa gaseasca motivatia puternica si resursele mentale, fizice si materiale necesare pentru tranzitia la stilul traditional, dar cei care reusesc (sau macar incearca...) nu vor intarzia sa descopere satisfactii nebanuite pe masura ce acumuleaza experienta si devin responsabili pe deplin pentru siguranta si actiunile lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt moderate de catre autorul blogului, iar "anonimele" sunt respinse din principiu. Daca vrei sa comentezi trebuie sa te prezinti.