25 mai 2017

Contributii pentru amenajarea traseelor

Dupa ce am amenajat zona Sredna Kula si cele doua faleze de la Koshov, Milkovata I si Milkovata II, anul asta am descoperit o noua zona cu potential pentru catarare, in care am inceput deja sa curatam si sa amenajam cateva linii. Falezele (da, sunt mai multe!) sunt langa sosea, au inaltimi cuprinse intre 25 si 40 m, sunt orientate spre E sau S-E (intra in umbra dupa amiaza) si au baza umbrita de copaci. In zonele de interes, roca este foarte solida si este caracterizata de fete compacte cu alveole, fisuri verticale si diedre.

Deocamdata am echipat doua trasee foarte frumoase de sport (unul are cam 6c si celalalt pare cam de 6a+), am curatat inca unul ceva mai tare pe care urmeaza sa-l echipam si am montat topuri pentru doua trasee trad pe care le-am curatat de licheni, pamant si vegetatie. Pana acum, am lucrat acolo cam 6 zile in echipe de doi sau trei oameni (Catalin Boroi, Alexandru Maroiu, Andrei Gruia, Dan Nicolae si "cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista...", eu) si abia "am zgariat suprafata" :)

Si acum ajung la motivul postarii. Acum doua saptamani, niste cataratori pe care i-am intalnit la traseele noastre de la Koshov ne-au intrebat in ce cont ar putea sa doneze niste bani pentru echipamentul necesar amenajarii traseelor la care lucram noi.

Pana acum, cheltuielile le-am suportat in trei: eu, Catalin si Alex (Mere), dar de data asta, proiectul pare sa aiba o amploare mult mai mare si cheltuielile s-ar putea sa devina destul de serioase, asa ca ne-am gandit ca pe langa fondul de 1.500 lei pe care l-am pus noi "mana de la mana", ar fi binevenite si niste donatii.

Cei care vor sa contribuie la cumpararea echipamentului pentru amenajarea noilor trasee (ancore mecanice si chimice si urechile simple si cu inel necesare) pot sa vireze banii in contul:

RO92RZBR0000060008536871 (Raiffeisen Bank), 
titularul contului: Anghel Laurentiu
(cu mentiunea "amenajare trasee").

De asemenea, daca vreti sa dati o mana de ajutor la curatarea si echiparea traseelor dati-ne de stire !

Va multumim!


Fotografii din noua zona in curs de amenajare















30 martie 2017

Milkovata II, Koshov BG - Actualizare

In prezent, pe faleza Milkovata II sunt echipate sapte trasee de escalada, ultimul dintre ele fiind "Koshov Airlines", pe care l-am numit asa pentru ca "have a nice flight!" :)
In topo-ul de mai jos, pe langa liniile traseelor si pozitiile topurilor - care au cate doua ancore cu inel - am trecut si dificultatile lor (aproximative...), pe care le-am modificat/actualizat dupa ce ne-a mai trecut euforia descoperirii liniilor si pasajelor si dupa ce am mai discutat si cu cei care le-au mai urcat.

In stanga falezei mai este si un traseu de trad pe care am facut accesul deasupra falezei. In prezent traseul se termina sub brana de la nivelul grotei, unde am montat un top cu doua ancore cu inel, dar partea de jos mai trebuie curatata.