22 septembrie 2019

O faleza distrusa

Anul trecut eu si Catalin Boroi am explorat o faleza promitatoare undeva la sud de Dunare si (dupa ce am discutat cu primarul din localitate si cu cataratorii din Russe) am inceput sa planuim amenajarea celor doua sectoare distincte: unul mai in stanga cu potential pentru trasee mai usoare pe fete cazute si unul central destul de surplombat, in care am vazut doua-trei linii naturale de escalada si vreo doua posibile linii de trad. Totusi, pentru ca mai aveam de lucru pe faleza de la Shirokovo, am mai amanat inceperea "lucrarilor"...

Sectorul din stanga, cu potential pentru trasee usoare

Sectorul din dreapta


Prin aprilie, Cristi "Stamate" Simion m-a sunat sa ma intrebe care este statutul legal al falezei si ce planuri avem acolo, pentru ca vrea sa inceapa sa echipeze niste trasee. S-a cam daramat tavanul pe mine cand l-am auzit, dar pentru ca zona aia este teren public, nu feuda mea, i-am spus ce si cum si m-am oferit sa mergem impreuna, ca sa-i arat ce planuri avem noi acolo, sa stabilim teritoriile si sa incepem sa amenajam ceva, mai mult in ideea ca, desi ii cunosc faima de sapator/lipitor de prize, poate reusesc sa-l determin sa lucreze "curat".

La prima tura in zona am inceput sa explorez si sa curat o linie care mi s-a parut foarte interesanta, profitand de corzile de acces deja montate de Stamate pe perete, iar in timpul asta el a echipat ceva "dupa colt", dar n-am vazut ce a facut acolo. A doua oara cand am mers acolo (tot impreuna) am reusit sa ma accidentez chiar la inceputul zilei si iar n-am vazut ce se intampla pe faleza.

Ieri, pentru ca glezna accidentata a inceput sa ma supere mai putin, am mers iar la faleza, ca sa echipez traseul pe care incepusem sa-l curat. Impreuna cu Dan Nicolae am carat echipamentul cam un kilometru peste campul de deasupra si am ajuns la topul de acces, de unde am coborat in rapel pe linia respectiva.

Dupa primii metri... dezastru! Tot peretele este un santier, chiar si acolo unde stanca nu ofera nicio posibilitate naturala pentru catarare: linii de spituri peste tot, iar asa-zisele trasee sunt pline de sapaturi, lipituri, consolidari si alte asemenea mizerii. Din ce mi-am dat eu seama, "echiparea" unui traseu a insemnat montarea unei linii de spituri, urmata de bricolarea prizelor in jurul acestora, adica exact strategia folosita pentru montarea unui traseu pe panoul de la sala.

Cateva mostre de prize bricolate (pozele sunt facute de pe linia "mea", pe care Stamate n-a facut nimic, pentru ca i-am spus ca vreau sa termin eu amenajarea). Va dati seama cum arata zonele in care chiar "s-a incordat" ?


Cateva sapaturi grosolane in jurul unui spit


Sapatura "corectata " cu rasina

O priza modelata din rasina

Alta priza modelata din rasina

Pentru ca am considerat ca faleza respectiva a fost distrusa in modul cel mai tembel cu putinta, am renuntat sa mai fac ceva acolo, am recuperat materialele si am plecat. Nici nu stiu cum sa le spun amicilor mei bulgari despre distrugerea falezei...

Pana acum am colaborat bine cu ei si la Koshov si la Shirokovo si ei stiu ca echipa noastra face trasee de calitate, sper sa inteleaga ca noi nu avem legatura cu dezastrul de acolo, pentru ca vrem sa revenim totusi mai la toamna pentru sectorul din stanga. Acolo vrem sa amenajam sectorul "scoala" de care au nevoie foarte multi cataratori care acum lustruiesc prizele de la Basarbovo in lipsa de altceva, dar s-ar putea sa gasim si linii mai dificile.

04 septembrie 2019

Traume


Pe la sfarsitul lui aprilie m-am dus sa echipez un traseu de escalada. Leg o coarda de carligul de remorcare al masinii parcate strategic deasupra falezei si fac un rapel peste o surplomba, ca sa ma lamuresc cam pe unde ar iesi traseul si sa pun un top (cel din mijloc din poza).



Ma dumiresc cum sta treaba, dar la urcare imi vine ideea sa ma mai uit si dupa finalul unei posibile linii de trad ceva mai in dreapta. Ingerasul din dialogul meu interior zice ca "iesi deasupra si cobori iar ceva mai incolo", dar dracusorul il contrazice: "ce sa mai pierzi timpul, trage nitel de coarda, impinge cu picioarele si uita-te ce si cum!"

Argumentele pareau logice, asa ca ridic picioarele, ma imping cat pot de departe spre dreapta si... coarda sare din santul ala de pe buza tavanului in care o asezasem cu grija, aluneca lateral peste marginea surpombei si ma lasa sa cad vreo cativa metri in gol, dupa care plec dezorientat in pendul spre un perete primitor de calcar pe care amortizez (doar) pe piciorul stang.

Simt o scrasnitura in glezna, insotita desigur de o durere puternica si gandesc resemnat: "credeam ca doar prostii patesc chestii de-astea, dar uite ca mi se intampla si mie...". Pun un blocator peste Grigri si incep sa ma tarasc in sus pe coarda, rezemandu-ma de stanca pe genunchiul stang. Pana sus, glezna e deja cat butucul... 

Fast forward pana a doua zi... Un amic ma duce cu masina la urgenta, la doctorul ala pe care-l stie el acolo, "ca e vecinul lui"...  Acuma, stiind eu cum sta treaba cu "system"-ul din Romania, am cedat tentatie, nu?! Pai de ce sa stai la coada pana te baga cineva in seama? Te duci la ala pe care-l "cunosti"!
Se uita specialistu' la radiografie si zice "pui gheata cateva zile si intr-o saptamana esti ca nou". Intreb si eu ca pacientu' suferind: "dar n-ar trebui ceva antiinflamatoare, poate o chestie de imobilizat glezna?!"

 "Nu e nevoie de nimic altceva!"

O luna am mers in carje, inca una m-am ajutat de betele de tura, apoi am promovat la mersul cu un singur bat... Mai greu a fost cu condusul, pana m-am prins ca daca strang bine piciorul in gheata interioara de la claparul de tura, pot apasa cat-de-cat pe ambeiaj.

Fast forward inca vreo trei luni... Niste prieteni imi baga morcovul ca nu e in regula cum arata piciorul dupa atata timp. Degeaba zic eu ca omul ala cu "pune gheata ca trece" avea diploma si parafa, pana la urma le dau dreptate si ma duc la alt medic, care ma trimite la RMN. Rezultatul zice ca am vreo trei linii de fractura pe calcaneu, un ligament rupt de tot si cateva avariate grav, niste tendoane deteriorate rau, edemuri ingrijoratoare pe ici, pe colo...

Primesc o reteta lunga cat o cadere in coarda, cu un pumn de pastile pe zi si o trimitere la fizioterapie si ma pregatesc sa incep o noua viata, in care toate durerile vor fi disparut si in care ma voi catara din nou cel putin la fel de bine si de tare ca inainte.

Pana acum (in afara de o vara pierduta, in care nu m-am putut catara), chestia asta m-a costat deja vreo 2000 lei. Concluzia?! Cand te apuci sa faci o chestie in care un moment de neatentie poate avea urmari grave, verifica-ti extrasul de cont si "calendarul competitional", sa vezi daca-ti permiti sa faci prostii! :)

Macar baietii astia care se ocupa acum de mine mi-au promis ca la venirea iernii o sa fiu in forma cea mai buna pentru catararea pe gheata... :)