18 noiembrie 2020

Lucrari aeronautico-hidrotehnice

 In februarie 2019 am urcat cateva cascade de gheata in Val' Varaita, IT, despre care ulterior am aflat ca nu se formasera in mod natural, ci erau rezultatul unor lucrari de amenajare facute de cataratorii locali. Acestia au folosit niste tevi din plastic pentru a devia apa unor paraie pana deasupra falezelor respective, iar rezultatul era spectaculos (o asemenea zona este in imaginile de mai jos).

Aductiuni de apa deasupra unor cariere abandonate pentru formarea de cascade de gheata

Cascadele "artificiale" de pe peretele din stanga din fotografia de mai sus

(In februarie 2020 am vazut inca o amenajare de cascade "artificiale" in Austria, numita   "Eispark Osttirol" - singurul loc in care ne-am putut catara pe niste gheata dupa ce am vazut ca niciuna dintre cascadele cunoscute din zona nu era formata).

Romeo Isaia, cabanierul de la ref. Savigliano mi-a explicat cum au facut amenajarile, mi-a aratat materialele folosite si mi-a dat cateva sfaturi, asa ca la intoarcerea in tara am inceput sa ma gandesc unde s-ar putea aplica metoda prin muntii care imprejmuiesc Bucurestii. Cascada Avion de pe Valea lui Stan (Vidraru, AG) a fost alegerea evidenta: cea mai cunoscuta cascada din zona, acces usor pana la baza, debit de apa suficient, iar albia paraului care o alimenteaza are o forma destul de potrivita pentru montarea tevilor de derivatie.

Cascada Avion in ianuarie 2018


Prin octombrie, impreuna cu Dan Nicolae am urcat "prin spate" pana desupra cascadei si - cu titlu de experiment - am reusit sa montez o teava PEHD de 25 mm pe care am imbracat-o cu un manson izolator si am ingropat-o pe curba de nivel intre un mic ochi de apa din parau si o brana din dreapta cascadei, astfel incat sa curga "la plin", iar apa sa se raspandeasca pe peretele de dedesupt.


Din pacate, iarna care a urmat a fost prea blanda si cascada nu s-a format, dar se putea totusi vedea rezultatul devierii montate de noi.

Avionul pe 10 ianuarie 2020

Toamna asta am facut  o tura pe Valea lui Stan impreuna cu baiatelul meu si am observat ca peretele din stanga Avionului era uscat, semn ca s-a intamplat ceva cu teava de derivatie, asa ca week-end-ul trecut l-am cooptat pe Liviu Enache si am plecat sa remediem problema inainte de venirea iernii. 

Ajunsi deasupra cascadei, am vazut ca peste capatul din parau al tevii se depusese un stat gros de frunze uscate care nu mai permitea trecerea apei. Am curatat albia, am fixat teava pe un traseu mai bun (coliere metalice prinse cu bolturi expandabile de 6 mm in gauri forate) si i-am montat un sorb din plasa care sa previna infundarea ei.

Pentru ca mai aveam o bucata de teava de vreo 4 m si un sorb din sita metalica, am mai fixat inca o derivatie pe partea opusa (stanga cum te uiti spre aval), astfel incat apa sa curga pe un prag de piatra si pentru ca tot aveam masina de gaurit am montat si un top cu lant pe malul stang (singura zona cu stanca suficient de solida).

Liniile galbene arata pozitiile tevilor de deviere



Judecand dupa cata apa siroia pe perete cand am facut rapelul peste cascada, cred ca avem toate sansele sa avem un loc de joaca mai bun iarna asta, cu conditia sa nu se ofileasca palmierii de pe Valea lui Stan din cauza caniculei...